Sport

Paul Anton rămâne la Dinamo? Iuliu Mureșan, declarație îmbucurătoare pentru „câini”: „Nu și-a exprimat clar dorința!”. Exclusiv

Iuliu Mureșan, administrator special la Dinamo, a vorbit, în exclusivitate, pentru FANATIK, despre situația mijlocașului Paul Anton, care ar putea să se despartă de gruparea din „Ștefan cel Mare”.
08.08.2021 | 11:15
Paul Anton ramane la Dinamo Iuliu Muresan declaratie imbucuratoare pentru caini Nu sia exprimat clar dorinta Exclusiv
ADVERTISEMENT

Paul Anton a fost transferat de Dinamo, în toamna anului trecut, liber de contract, de la Samara.

Mijlocașul, în vârstă de 30 de ani, mai are contract până în 2022 cu formația roș-albă.

Din cauza mai multor salarii restante, Paul Anton și-a depus memoriu, iar cazul va fi judecat pe data de 11 august, după ce a fost amânat.

Iuliu Mureșan speră ca Paul Anton să rămână la Dinamo

Iuliu Mureșan susține că face eforturi pentru a-l convinge pe Paul Anton să nu o părăsească pe Dinamo.

ADVERTISEMENT

În același timp, oficialul din „Ștefan cel Mare” spune că mijlocașul nu și-a exprimat clar dorința de a pleca de la Dinamo, deși și-a depus memoriu.

„Există posibilitatea să rămână și am speranță, dar să vedem… depinde mult de ce va hotărî comisia și de dorința lui, pentru că, dacă el nu mai vrea, nu poți să-l ții cu forța.

ADVERTISEMENT

Dar, deocamdată, nu și-a exprimat clar dorința. Noi facem eforturi să rezolvăm niște lucruri vizavi de el și de alți jucători și să rămână. Dar, dacă nu se poate, ne vom despărți.

Am discutat foarte mult și să vedem… depinde foarte mult de ceea ce va hotărî comisia”, a declarat Iuliu Mureșan, în exclusivitate, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

În prezent, Dinamo se află pe locul 4 din Liga 1, cu șase puncte obținute după trei meciuri jucate.

În următoarea partidă de campionat, Dinamo o va întâlni, în deplasare, pe Chindia Târgoviște. Meciul se va juca duminică, de la ora 19:00.

ADVERTISEMENT
  • 1.1 milioane de euro este cota lui Paul Anton, conform transfermarkt.com