Ivan Martic a vândut bilete pentru meciul cu Sabail: “Sperăm să facem spectacol”

Gabriel Esanu   
in Universitatea Craiova
16/07/2019, 18:40
Ivan Martic a vândut bilete pentru meciul cu Sabail: “Sperăm să facem spectacol”
Ivan Martic are încredere că Universitatea Craiova trece de Sabail.

Fundașul Universității Craiova este sigur că echipa sa va trece fără probleme de azeri, în returul preliminariilor Ligii Europa. După victoria din deplasare, 3-2, “juveții” au prima șansă la calificare în turul următor, meciul cu Sabail fiind programat joi, la Craiova, de la ora 19.00.

Oltenii nu au emoții în privința returului cu formația azeră și le promit fanilor un recital de goluri. Tocmai de aceea, fundașul Ivan Martic i-a îndemnat pe suporteri să vină la stadion. În plus, ca să fie cât se poate de convingător, apărătorul cu dublă cetățenie, elvețiană și croată, a fost cel care a vândut la magazinul mobil al Universității Craiova biletele de intrare la meci.

“Aș face asta oricând, am o relație excelentă cu fanii și îmi face mereu plăcere să mă întâlnesc cu ei. Îi așteptăm la meciul de joi în număr cât mai mare. Vom lua totul în serios, partida începe de la 0-0. Sperăm să facem spectacol, să câștigăm cu 3-0, 4-0, fără discuții”Ivan Martic, fundaș Universitatea Craiova.

Biletele pentru Universitatea Craiova – Sabail s-au pus deja în vânzare

Oltenii mizează pe o galerie numeroasă la partida de joi, unde sunt așteptați peste 15.000 de suporteri. Pentru posesorii de abonamente, cei aproape cinci mii, oficialii Științei au decis ca ei să aibă acces gratuit la confruntarea cu Sabail. Susținătorii Universității își pot achiziționa tichetele atât de pe platforma Eventim.ro, cât și de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă din Craiova, de la magazinul mobil situat în Piața „Mihai Viteazul” și de la de la magazinul oficial situat în Electroputere Parc Mall.

PREȚURILE BILETELOR:

Peluze (Nord & Sud): 15 LEI

Tribuna a II-a: 30 LEI

Tribuna I: 40 LEI

Tribuna VIP: 100 LEI

 

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles