Sport

Ivan Patzaichin a plecat „Pe ape” și Irisul meu se zbate-n careul de cuie al Meșterului Manole

Valurile îl poartă pe cvadruplul campion olimpic Ivan Patzaichin în lumea care, de data asta, va asculta, gânditoare și cu mâinile la spate, melodia „Pe ape”, a trupei Iris, pe ritmurile căreia obișnuia să se antreneze Prințul Deltei
06.09.2021 | 20:04
Ivan Patzaichin a plecat „Pe ape” și Irisul meu se zbate-n careul de cuie al Meșterului Manole
Ivan Patzaichin a plecat „Pe ape” și Irisul meu se zbate-n careul de cuie al Meșterului Manole (sursa hepta.ro)
ADVERTISEMENT

Oamenii mor, personajele sunt eterne. Ivan Patzaichin este un personaj. Oricât de ciudat ar părea pentru unii, acest tip cu mutră hollywoodiană tip Winnetou, este român. Un român născut în ziua în care, în satul său, Mila 23, era sărbătorit Hramul Bisericii… Mai târziu, junele lipovean pletos s-a apucat de… ce credeți? De muzica rock. Vâslea și asculta, în minte, versurile trupei Iris: „Când soarele va scăpăta,/ Pe ape îl vom aștepta/ Jocul nu e greu/ Pe ape!”.

Mi-a povestit acest lucru prietenul Cristi Brancu, un om iubitor de oameni și un tip pentru care nu există „exclusivități” decât în materie de iubire. Și o doză mică, vaccinabilă, din iubirea lumii, este Ivan Patzaichin, cel care, dincolo de cele patru medalii de aur cucerite la Jocurile Olimpice, din 1968, 1972, 1980 și 1984, s-a transformat într-un contemporan Meșter Manole și i-a împărtășit soarta.

Este foarte de greu de scris un editorial despre Ivan Patzaichin, în condițiile în care, la București, se așază o furtună despre care se spune că ar putea deveni cadaverică. Pare să plouă vertical, dintr-o clipă într-alta, și nu știm unde ne vor duce Apele, iar irișii noștri sunt, deja, obișnuiți cu sfera morții. Mă rog, a morții cu care sunt obișnuiți „profanii”, nu trăitorii, care au schimbat banalul vieții cotidiene cu martirajul renașterii.

ADVERTISEMENT

Ivan, truditorul perpetuu, a plecat „Pe ape”. Amintiri cu Cristi Țopescu

Cinici mărunți, băieți de prăvălie, drogați cu stimă și alcov au fost mulți campioni, inclusiv olimpici. Au izbutit atât în viață cât și peste hotare. Pe vremuri, Cristian Țopescu îmi vorbea despre Ivan Patzaichin ca despre „un om serios”. „Bine, domnule, dar mă enervați. Sunteți… comunist! Altceva decât „serios”, mai puteți să-mi spuneți despre Ivan?”, mă iritasem.

Nu, Țopescu nu putea. Și nici măcar nu era „comunist”. „Serios” era adjectivul care i se potrivea lui Ivan, dincolo de lumea obosită de „abjectivele” „marilor” campioni ai zilelor noastre.

ADVERTISEMENT

Din apele lui, Ivan a sărutat Luna și ea n-a mai plecat în delegație. A uns Soarele cu prietenia omului născut la țară, care știe că sub „lipa-lipa” vâslei, Dumnezeu pune piper în fundul talentului și-l obrăznicește să devină geniu.

Ivan Patzaichin a fost un truditor perpetuu. Ceea ce, în zilele noastre, înseamnă că a fost un tâmpit. Da, numai tâmpiții muncesc. Restul profită sau, după ce au cucerit o medalie, își fac dinți de aur din ea. A fost și  antrenor, a creat Oameni, nu doar sportivi. A plecat la Mila 23, a creat un complex sportiv, s-a dus la Snagov, a pus iarăși mâna pe mistrie și a născut îngeri de apă și din apă.

ADVERTISEMENT

„Scoțianul” Ivan, care bătea cuie în Templul Masonic și o vodcă de pomină

Ivan Patzaichin a fost și rămâne Francmason Român, cu gradul 33 (și ultim) obținut, nu primit pe daiboji, ci după muncă grea, în cadrul Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România. Discutăm despre elita Masoneriei românești. Principiul capital este acela de „a lua un om bun, pentru a-l face și mai bun”.

Potrivit unor surse, la lucrările Ritului Scoțian, care se desfășoară periodic la un cunoscut teatru bucureștean, Ivan Patzaichin lucra împreună cu muncitorii și cu restul Fraților săi. Se dezbrăca de sacou, își sufleca mânecile, bătea cuie, muta grinzi și așeza decoruri. N-a fost niciodată „mai” Frate decât Frații săi.

ADVERTISEMENT

Îmi este greu să vorbesc despre Ivan. Îmi amintesc că, odată, l-am întâlnit la Premiile VIP. Prietenul meu Brancu, despre care vă vorbeam mai sus, plecase. De ceva vreme, prezentam împreună cu o colegă, Delia Năstac, Premiile, iar emoția era cumplită. Am vrut să beau o vodcă, Ivan m-a văzut și a venit la bar. A rezultat o scenă de toată frumusețea:

–      Andrei, vezi cu cine sunt?

–      Da, cu doamna Mariana Nicolesco. Frumoasă pereche.

A început să râdă. A cerut și el ceva de băut. Ceva ușor.

–      Dar de ce ești singur?

–      Păi…

–      Dacă o să lași asta pe bar, nebăută, o să vezi că nu vei mai fi singur, niciodată!

ADVERTISEMENT

Nu l-am ascultat.

Mariana Nicolesco și Florin Piersic, doar câțiva dintre prieteni

Vorbeam anterior despre prietenia lui Ivan cu Mariana Nicolesco. Da, a fost o legătură, pentru unii, ciudată. La fel cum a fost prietenia cu Florin Piersic, care, la ora la care scriu aceste rânduri nu e de găsit. Dar, repet, Ivan se școlise, în timp. N-a fost niciodată fiul apelor, anonimul, lipoveanul bălțat de arșița dorinței, puștiul troglodit de resemnare și fermecat de succesul rapid și ieftin.

A mers în lume, a vâslit în protipendada europeană, americană, ca și Ilie Năstase, în lumea sa, și a căpătat curajul conștiinței și mai ales pe cel al cunoașterii. Devenirea a fost menirea lui și – întorcându-mă la povestea cu Masoneria – le-a arătat și altora ce înseamnă să fii Constructor. Să răpești din tine, pentru Tinele tău. Ca Meșterul Manole și ca alți meșteri, poate mai puțini cunoscuți…

Dragi cititori și prieteni, știți, oare, câte fete dansează, în fiecare seară, pe străzile Bucureștiului? Ei bine, vă fac o surpriză. Cam prea… destule. Așa dansa și Ivan, în apa lui, atunci când era vorba nu despre „performanță” (o marotă deja idioată), ci despre visul său.

Dacă ești om, trăiești un vis. Nu contează cât. Mai aud piețari vorbind „bă, cât a avut Patzaichin, 71 de ani? A murit tânăr.. Mai putea. Hîc!” Nu. Patzaichin este tânăr. Și dansează solar, în inimile noastre.

Actrița Catinca Maria Nistor, superba fină a artistului Patzaichin

FANATIK a publicat o mulțime de amănunte legate de viața lui Ivan. O să vă mai mărturisesc că este nașul de botez al actriței Catinca Maria Nistor. O dulceață de fată… Legăturile sale cu lumea artistică nu se opresc aici. Ivan Patzaichin a fost un amator de teatru, un privitor pe care nu l-am auzit niciodată să spună vreun cuvânt urât despre vreun artist. Sau despre un om, în general.

În urmă cu… un secol, împlinisem și eu vârsta de 30 de ani. Lucram la cotidianul „Curierul Național”. De ziua mea, am avut câțiva invitați de seamă, printre care regretatul Cristian Țopescu. Ivan urma să vină. A întârziat, la un moment dat, a telefonat de la poartă: „Vino să mă iei, că e unu’ aici, care zice că am plete și că am venit să fur!”. Am leșinat toți de râs, bodyguardul nu-l recunoscuse pe Patzaichin…

Frate, te „blestem” să devii Înger!

Am început acest editorial afirmând, cu convingere, că oamenii mor și că personajele sunt eterne. Acum, la final, nu mai sunt atât de… convins. Cred că numai părerile despre noi și despre alții dispar. Exact acum, când mă pregăteam de final, fata pe care o iubesc cel mai mult mi-a trimis un mesaj. Un semn. Credem cu toții că depărtările și mai ales despărțirile sunt ireversibile. Este doar o marotă.

Ivan Patzaichin este. Există. Este sportiv, n-avea motive să fie înmormântat pe Aleea Artiștilor, cum au zis unii, dar are Calea și Strada lui, unde nu moare nimeni.

În forfota asta, a sufletului lui, „pe ape” mai crește câte un nufăr, în dialog cu funinginea.

Ivan a murit așa cum l-a blestemat să moară talentul său de Om. Singur, fără tapaj. Ivan trăiește, așa cum îl condamnăm noi, acum, să ne rămână Frate, campion și, dacă se poate, o fărâmă de Înger. Ca Meșterul Manole, în careul nostru bătut în cuie.

Irisul ochiului meu trist se zbate în irisul omului care n-a uitat să FIE.

 

 

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT
A apărut noua revistă Fanatik
  • NOUL FANATIK, prima revistă de sport pe hârtie lucioasă
  • 84 pagini de emoții, la NUMAI 5 lei
A apărut noua revistă Fanatik