Sport

Ivan Rakitic, mesaj ferm către Florentino Perez: “Prelungește-i contractul acum! E pentru binele fotbalului”

Un nume apreciat în fotbalul iberic solicită de urgență clubului Real Madrid în a găsi o soluție privind situația incertă a bunului său prieten.
16.01.2025 | 06:30
Ivan Rakitic mesaj ferm catre Florentino Perez Prelungestei contractul acum E pentru binele fotbalului
Fotbalistul croat cu zeci de trofee în palmares, mesaj ferm către Florentino Perez: "Fă asta acum! E pentru binele fotbalului" Foto: colaj hepta.ro
ADVERTISEMENT

Ivan Rakitic a câștigat o mulțime de trofee importante, printre care UEFA Champions League alături de FC Barcelona în sezonul 2014/2015, dar și Europa League cu Sevilla în două rânduri. Ajuns în țara sa natală, mijlocașul central și-a exprimat marea sa dorință, aceea de a-l vedea jucând în continuare pe amicul său de la Real Madrid pe “Bernabeu”.

Ivan Rakitic îl îndeamnă pe Florentino Perez să-i prelungească angajamentul lui Luka Modric

Ivan Rakitic este fost internațional croat, prezent la mai multe turnee finale importante. Unul dintre ele a fost și Campionatul Mondial din 2018, unde formația condusă lui Zlatko Dalic a reușit să obțină medalia de argint în urma finalei pierdute contra Franței.

ADVERTISEMENT

Remarcat în Spania cu precădere, la Barcelona și Sevilla, Rakitic a legat o prietenie, de-a lungul anilor, cu legendarul căpitan Luka Modric. Cei doi s-au intersectat în numeroase ocazii și la naționala statului lor.

Într-un amplu interviu acordat spaniolilor de la Marca, mijlocașul legitimat în prezent la Hajduk Split a ținut să transmită un mesaj cât se poate de clar lui Florentino Perez, președintele Realului, de a-i prelungi imediat contractul lui Modric.

ADVERTISEMENT

“Sper ca Florentino Perez să mă asculte: prelungește-i contractul acum! Nu doar pentru binele lui Real Madrid, dar și pentru toți dintre noi care iubim fotbalul.

Luka este unul dintre puținii jucători iubiți de toată lumea: croații, spaniolii, germanii, cei de la Sevilla, cei de la Athletic…

ADVERTISEMENT

Luka este indispensabil Madridului, La Liga, Champions League… Sper că va ajunge la Cupa Mondială din 2026 alături de Croația.

Am jucat împreună și unul împotriva celuilalt, dar mereu i-am spus: el este jucătorul împotriva căruia vei dori mereu să joci.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă nu joacă, Luka este important pentru fotbal și, la cum îl știu, nu va înceta să ‘muște’ la fiecare antrenament”, a declarat Ivan Rakitic.

Ce se întâmplă cu Luka Modric. Căpitanul Realului a intrat în ultimele șase luni de contract

Actuala înțelegere a lui Luka Modric este scadentă în vară, la finele lunii iunie. Până acum, din partea conducerii madrilene nu a venit nicio propunere oficială de prelungire, iar viitorul croatului pe “Bernabeu” stă sub semnul întrebării.

Florentino Perez, cel care l-a trecut pe linie moartă pe unul dintre veteranii lui Real Madrid după eșecul cu Barcelona, a fost “implorat” de către Ivan Rakitic să-i ofere rapid o nouă înțelegere Balonului de Aur din 2018.

În acest moment este o concurență acerbă în compartimentul median al formației pregătite de Carlo Ancelotti, care a fost criticat dur după înfrângerea din finala Supercupei Spaniei. Cu toate acestea, pare greu de crezut că Modric o va părăsi pe Real din postura de căpitan și de jucător iubit de întreaga suflare blanco.

ADVERTISEMENT