Editoriale

Nu am căzut de pe Turnul Eiffel. AM ZBURAT!

Seara a început frumos în cartierul Saint-Denis... Vreme prietenoasă, îmbietoare pentru fotbal. Unde naiba sînt ploile şi inundaţiile cu care ne tot ameninţa Franţa? Cred că teroriştii nu...
12.06.2016 | 15:44
Nu am cazut de pe Turnul Eiffel AM ZBURAT

Seara a început frumos în cartierul Saint-Denis… Vreme prietenoasă, îmbietoare pentru fotbal. Unde naiba sînt ploile şi inundaţiile cu care ne tot ameninţa Franţa? Cred că teroriştii nu doar pun bombe, ci sponsorizează şi Accuweather, să sperie lumea şi s-o alunge de la Turneul Final 🙂 Festivitatea e de poveste! Nu mai contează că a costat 1,8 milioane de euro… Nici că biletul la meciul inaugural ne-a sărăcit: 600 de euro!!

Spectacolul de deschidere al EURO 2016 ne aminteşte că splendoarea s-a născut la curţile Regelui Soare! Stade de France se transformă într-un Versailles modern şi chiar cochet. Aplaud în picioare, alături de cei 80.000 de spectatori binecuvîntaţi de pe stadion. Cînd toată arena se preschimbă într-un imens steag în culorile celor 24 de participante, am revelaţia că am asistat la cel mai frumos show din ultimele decenii. Francezii s-au întrecut pe ei, iar David Guetta a picat la fix!

Jucătorii intră pe teren îmbătaţi de adrenalină, culori şi senzaţii tari. 20.000 de voci cîntă imnul cu patos şi ne reamintesc mîndria de a ne fi născut români! Urmează Marseilleza. Corul e mai formidabil chiar decît pe Anfield Road, dar ce e formidabil cu adevărat începe din minutul 1.

Kassai, perversul de serviciu

România joacă aproape perfect! După doar trei minute, se petrece momentul crucial al partidei. Bogdan Stancu ratează întîlnirea cu destinul şi nu o bagă în poartă din doi metri. Dacă marcam, sînt sigur că Franţa nu ne mai bătea niciodată! Milionarii cu creste extravagante din naţionala “cocoşului” sînt puţin debusolaţi de ce li se întîmplă. Noi, românaşii, uimiţi şi fericiţi. Tricolorii chiar joacă fotbal!

Ne apărăm, dar inteligent, nu cu fundul în poartă. Atacăm cu tupeu ori de cîte ori avem ocazia. Chiricheş mă înnebuneşte în primele 30 de minute. Zici că joacă în “albastru”! Apoi, uff, încet – încet, îşi revine. Lîngă el, Grigore e imperial! Andone e ca un gladiator, cu mingea nu prea le ştie… dar nu contează, joacă efectiv cu inima, cum o face întreaga noastră naţională. Stelistul Stanciu creşte de la minut la minut… Popică nu îmi place, parcă nici nu ştie să alerge. Şi Pintilii pare depăşit de miza partidei, dar strînge din dinţi şi nu renunţă. Ana şi Reghe se roagă pentru el, undeva într-un colţ al Bucureştiului.

Arbitrul Kassai e un pervers al breslei. Dacă intrarea la Andone era în buza careului celălalt, dădea penalty. Aşa, ocroteşte şmechereşte privilegiul de a fi ţară gazdă… Eterna mizerie cu cei mari şi tari! Speranţa creşte în noi ca pîinea în ţest a bunicii.

Începe mitanul secund. Iordănescu se agită pe margine. Simte o adiere de ’94… Poate selfie-ul emoţionant cu fata lui l-a inspirat… Cu Hagi şi Ilie Dumitrescu în teren, atît doar, rîdeam de francezi, aseară. Le dădeam pe puţin trei! Ramy şi Koscielny sînt comici. Pogba, auzi, valorează 120 de milioane de euro. Hai, mă, lăsaţi-mă… Păi Messi, atunci, cît costă? Griezmann se întoarce la anonimatul de acum 4-5 ani. Îmi vine să îl pup pe Deschamps. Au şi ei frustratul lor. Cum să îl laşi pe Ribery acasă?

Pere Poulet i-a dat clasă marelui Didier

Tata Puiu îi predă o lecţie de tactică. Da, Pere Poulet al lui Geambaşu îl surclasează pe marele tactician Didier! Lîngă mine, Rădoi, Andone, Contra şi Panduru freamătă. Toţi patru sînt analişti în spectacolul pe care îl face Dolcesport la faţa locului! Le citesc în ochi mirarea… Da, “depăşitul” Iordănescu e plin de surprize, încă! Le dau şi o veste în exclusivitate, marca FANATIK!

După EURO, Iordănescu se retrage! Decizia e definitivă! Generalul trece în rezervă. Federaţia caută deja înlocuitor. În premieră, vom avea antrenor străin la naţională. Se pare că din Bundesliga! Se vorbeşte tot mai insistent de Labbadia… Da, Bruno Labbadia! (vezi detalii AICI)

Francezii dau gol din nimic! Degeaba se vaită Tătăruşanu. Nu e nici un fault, e greşeala lui. Acolo, îi rupi capul, nu iei gol! Kassai, vădit încîntat, ne ciupeşte în continuare. Reputaţia de şpăgar abil este binemeritată. Şoc, însă! Nu ne ascundem precum nişte pui de găină – că tot sîntem galbeni – ci ne aruncăm peste ei. Săpunaru are o sclipire, Popa se reinventează, iar Stanciu îi dă peste nas lui Gigi şi obţine penalty-ul. Cinci secunde, ca o eternitate, s-a gîndit Kassai dacă să ne jefuiască sau nu. Lovitura de la 11 metri a fost, însă, prea evidentă… Nu poţi rămîne, totuşi, la debut, în istoria neagră a Europenelor. Stancu egalează cu calm şi îşi mai spală din păcate.

La începutul părţii secunde iar irosise o ocazie monumentală. D-aia a rămas mereu un fotbalist mic. Lumea întreagă începe să ne admire. Trec de partea noastră, de partea outsiderului. Raţ joacă precum un tată de albine! N-am mai văzut aşa ceva… La ce adversari are, domină toată banda cu autoritate! Îmi aduce aminte de perioada în care Şahtar cîştiga Cupa UEFA. Sincer, mi se pare şi mai bun ca atunci!

Săpunaru e de senzaţie… Şi ce poveste are… Acum doi ani, se antrena printre şinele de tren, fără echipă. Intrarea lui Alibec îi destabilizează pe francezi. Are ceva al lui acest băiat… Forţă şi o fineţe de pungaş în manevrarea obiectului. Ăia de la Inter nu au fost nebuni la vremea lor. Au văzut ceva în el! Păcat că nu a văzut şi el… Chipciu intră bine, la fel şi Torje. Grigore respinge tot! Fiecare intrare o face de zici că taie stejari cu Jaggerul. Urmaşii lui Napoleon sînt exasperaţi. Cocoşul e jigărit… 🙂 Ne pregătim de prima mare surpriză a turneului. Ei, în valoare de jumătate de miliard de euro! Noi, cu nişte fotbalişti medii, unii neînţărcaţi. Ăsta e adevărul!

“Hoban, nu, Hobane! De ce n-ai <închis> la Payet?!”

Golul lui Payet explodează precum un flash orbitor care ne arde retina. CÎTĂ NE-DREP-TA-TE! Demult nu am mai suferit atît pentru tricolori! Inima mi se strînge în piept, efectiv mă chircesc. N-am aer! Ca mine, milioane de suflete în toată ţara. Naşul şopteşte de lîngă mine: “Hoban, nu, Hobane! De ce n-ai <închis> la Payet?!” Omul meu chiar se pricepe la fotbal… Din ţară, celălalt naş îmi trimite SMS: “Condoleanţe”. “Pe naiba, Naşule: condoleanţe lor”! Aproape i-am făcut de rîs!

Sînt amărît, dar îmi ridic demn privirea. Trăiesc, în premieră, un sentiment ciudat. Sînt fericit şi, totuşi, nefericit! Îmi îndrept spatele. Ca mine, alături de mine, milioane de români. Sîntem mîndri de băieţii noştri! Poţi să pierzi, dar să pierzi în picioare cum am făcut-o noi…

Nici nu vreau să îmi imaginez ce e în sufletul lui Iordănescu. Stade de France e în sărbătoare. Şi-au găsit eroul. Payet, fotbalist de rasă. Dar se mint! Nu au jucat nimic, nu meritau mai mult de un egal. Pe internet, curg reacţiile. Mai sînt şi trişti care n-au înţeles nimic din jocul nostru. Majoritatea, zdrobitoare însă, a pătruns esenţa. Avem, din nou, speranţă! Avem, din nou, naţională! Avem, din nou, despre ce vorbi la un şpriţ! Restul, nu contează, indiferent ce urmează… Să vină Elveţia, să vină Albania… Ne putem califica şi cu 3 puncte. Mersi, monsieur Platini!

Am căzut de pe Turnul Eiffel? Nu, am zburat de pe Turnul Eiffel! Hai, România!