Ivanovici rîde de selecţioner: Piţurcă-BULĂ, nu Piţi-bulan!

În ciuda aspectului de individ sobru, chiar ameninţător dacă te iei după căutătura ce-i săgetează bretonul, Piţurcă este comic! Toma Caragiu, Amza Pellea, Bobonete sau Benny Hill sînt mici copii pe lîngă acest Bulă al fotbalului românesc. Renunţarea la Adi Mutu, batjocorirea lui Maxim, ignorarea lui Gigel Bucur sau Sănmărtean, dar şi titularizarea plictisitorului Cociş nu mă mai enervează, nu-mi mai creează nici o frustrare. Am depăşit faza asta… Doar mă amuză…

La finalul meciului am rîs cu lacrimi cînd am văzut ce a putut să facă Piţurcă într-un timp record din această naţională. Lacrimile de rîs erau pentru Piţi-Bulă şi şeful lui, Marele Bulă, Mircea Sandu. În sufletul meu erau însă alte lacrimi pentru băieţii ăştia minunaţi de pe gazon care chiar n-au nici o vină! În această seară am asistat la falimentul fără tăgadă a două personaje toxice pentru fotbalul românesc, Victor Piţurcă şi Mircea Sandu. Primul este doar rodul unor interese mafiote şi a unor împrejurări favorabile, să nu le spun bulănoase, al doilea a dovedit încă o dată că nu e vreun şmecher, ci doar un fraier cu ifose pe la UEFA, căruia în această seară arbitrul Proenca i-a rîs în nas. Dar, vorba lui Gică Popescu, să-l păstrăm pe Mircea Sandu la FRF ca pe un tezaur că relaţii ca el n-are nimeni!

Noi am jucat prost, nu e nici o noutate cu Bulă pe banca tehnică, dar portughezul Proenca a furat cum rar mi-a fost dat să văd vreodată la un asemenea nivel. Lăsînd golul din ofsaid, absolut toate duelurile la limită le-a fluierat pentru greci, a tras cot la cot cu ei cu neruşinare de timp şi ne-a îngălbenit pînă n-am mai putut de ciudă. Proenca merită un neaoş „Huooo!” din toţi rărunchii. Tot un „Huo!” merită jocul naţionalei care a permis grecilor să ne marcheze trei goluri, deşi nu mai reuşiseră această performanţă din iunie 2011 împotriva redutabilei naţionale a Maltei.

Bulanul lui Piţurcă pare să se fi terminat… Pintilii accidentat, Lazăr şi Bourceanu suspendaţi, Chiricheş cu semnul întrebării, greu să faci minuni la Bucureşti. O singură mutare mi s-a părut genială – să-i recunoaştem şi meritele -, la cel mai titrat selecţioner român din toate timpurile. Introducerea lui Maxim în minutul 86 a fost de departe cheia meciului, pînă şi grecii rămînînd uluiţi că un fotbalist care face legea în Bundesliga a fost băgat cu patru minute înainte de final şi nu în prelungiri! Asta da mutare de geniu neînţeles!

Nu pricep nici să mă împuşti de ce le tremură la toţi chiloţii cînd vine vorba să-l critice pe acest incompetent de talie mondială. Hagi ne spune că e un mare strateg, Mircea Lucescu ne îndeamnă să avem încredere în el, Loţi Boloni mai are puţin şi-l ia să doarmă cu el în pat, iar marii editorialişti ai presei din România ne subliniază din două în două zile cît de nedrepţi sîntem cu el. De atîta diplomaţie mi s-a făcut silă şi mie, şi celorlalte 22 de milioane de români blestemaţi cu un astfel de selecţioner. Mai jos de atît, naţionala României nu a fost în vecii vecilor şi nu va mai fi…

Printr-un miracol putem să ne calificăm la Bucureşti pentru că de-aia e fotbalul frumos, însă nu ar fi nici meritul lui Piţurcă-Bulă, nici al şefului său, Marele Bulă, ci doar al unui stadion plin care speră şi a 11 băieţi care nu mai au nimic de pierdut. Să visăm pînă la capăt, dar să nu uităm să rîdem. Din nefericire, în această seară, am rîs chiar de-ai noştri.