Izolați de lume și fără resurse financiare. Cum trăiesc românii dintr-un cătun din Munții Poiana Ruscă

Este și cazul celor câțiva locuitori din cătunul Poiana, din vecinătatea satului Meria (comuna Lunca Cernii de Jos) aflat la opt kilometri de centrul comunei.

Cum trăiesc românii dintr-un cătun din Munții Poiana Ruscă

Nici în Maria situația nu este chiar roz, în sat mai locuiesc vreo 200 de oameni. Localitatea este cunoscută printr-o poveste neobișnuită. Se spune că a fost în secolele trecute un loc de refugiu al haiducilor care prădau așezările din Țara Hațegului și din Banat.

Oamenii se ascundeau satul haiducilor, înființat în locul greu accesibil din munți, fără teama de a fi urmăriți de panduri. Cătunul de la poalele Meriei a rămas mai puțin cunoscut, iar cele mai multe din casele sale sunt nelocuite, relatează Adevărul.

Drumul local care urcă din Lunca Cernii de Jos spre satul Meria și traversează Poiana a fost asfaltat recent, ultima porțiune de circa doi kilometri chiar în toamna anului 2022.

Digi24.ro

Trump, discuție „aprinsă” cu premiera Danemarcei despre Groenlanda. A fost descris drept „agresiv” și amenințător

Șoseaua de munte asfaltată este continuată de un drum de pământ, care continuă să urce până la Vadu Dobrii, aflat la șapte kilometri de Meria.

Oamenii din Poiana spun totuși că, deși drumul trece prin cătun, pentru cei care nu au casele aproape de drum este în continuare dificil.

„Drumul spre Meria trece și prin cătunul nostru, dar cum unele gospodării nu sunt la drum, tot avem greutăți. Nici izvoarele nu sunt aproape de casele noastre, astfel că mergem pe jos pentru a lua apă de la ele”, spune Salvina Zepa, o localnică.

Viață cu mai puțin de 150 lei pe lună

Femeia locuiește împreună cu fratele său și are în grijă vitele acestuia. Singura sa sursă de venit este un ajutor social de până la 150 de lei.

Digisport.ro

ADIO, Rangers! Ianis Hagi și-a ales viitoarea destinație

„Cu banii din ajutorul social, cumpărăm pâine, făină, zahăr, ulei și alte alimente care mai trebuie în casă. Cartofi am avut în grădină și alte câteva legume. Când fratele meu a mai vândut un vițel ne-am descurcat”, mai spune Salvina Zepa.

Cam la fel trăiește și Aurel Seleșan, în vârstă de 66 de ani. Bărbatul a muncit mai mulți ani la o exploatare forestieră, însă fără contract, astfel că nu și-a putut dovedi vechimea în muncă, pentru a putea primi pensie.

„Vara munceam la coasă pe la oameni, iar cu banii strânși, trăiam de pe o iarnă pe alta. Acum mai am noroc cu ajutoarele sociale, cu alimentele primite tot ca ajutoare. Sunt puțini bani, dar încerc să mă descurc”, a povestit el.