Life

Jackie Chan a ajuns la 68 de ani, dar nu îşi arată vârsta. Cum arată celebrul actor acum

Jackie Chan a împlinit 68 de ani, celebrul actor de origine chineză fiind însă departe să își arate vârsta, starul filmelor de acțiune continuând să joace în producții pline de adrenalină.
07.04.2022 | 10:00
Jackie Chan a ajuns la 68 de ani dar nu isi arata varsta Cum arata celebrul actor acum
Jackie Chan a împlinit 68 de ani, starul filmelor de acțiune fiind, și acum, într-o formă fizică de invidiat / Foto: Hepta, Facebook, Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Jackie Chan, cunoscut pentru faptul că își realizează singur cascadoriile, a reușit să transforme filmele de acțiune ”kung-fu” într-un adevărat curent în cinematografia americană, actorul de origine chineză fiind unul dintre puținii care au reușit în carieră la Hollywood.

Actorul Jackie Chan a împlinit 68 de ani

Actorul Jackie Chan, pe numele său adevărat Chan Kong-Sang, a împlinit 68 de ani, el fiind născut pe 7 aprilie 1954. În copilărie, actorul fusese poreclit, chiar de părinții săi, PaoPao – Ghiuleaua – pentru că era extrem de energic.

ADVERTISEMENT

Acum, în ciuda vârstei sale, actorul de origine chineză, originar din Hong Kong, care a impresionat și la Hollywood cu umorul și cu felul în care a transformat filmele de acțiune ”kung fu” într-o adevărată modă, este departe de a-și arăta vârsta biologică.

În ciuda nenumăratelor accidentări pe care le-a suferit în timpul filmărilor la nenumăratele producții în care a jucat rolul principal, Jackie Chan a reușit să își păstreze aerul tineresc care l-a făcut celebru. Una dintre cele mai recente apariții publice ale actorului, chiar înainte de debutul Jocurilor Olimpice de Iarnă din China, l-au arătat pe Jackie Chan în formă maximă.

ADVERTISEMENT

Purtător – a doua oară deja, după ce a făcut acest lucru și în 2008 – al flăcării olimpice de-a lungul unei porțiuni a Marelui Zid Chinezesc, Jackie Chan, cu zâmbetul pe buze, pare să fie printre cei care au descoperit secretul tinereții veșnice.

Fără riduri care să indice vârsta, Jackie Chan a avut energia necesară, la 7 dimineața, atunci când avea loc evenimentul, să și glumească cu reporterii, explicând că este foarte mândru că are ocazia să ducă flacăra olimpică , dar că, totodată, îi este foarte frig, cele minus 11 grade dându-i bătăi de cap actorului.

ADVERTISEMENT

Cu ce se ocupă acum Jackie Chan

După ce a făcut show cu flacăra olimpică, chiar la debutul Jocurilor Olimpice de Iarnă 2022, Jackie Chan a postat pe contul său de socializare și un mesaj cu privire la sportivii care reprezentau China.

”În timp ce mă uitam la televizor la intrarea pe stadion a echipei de la Jocurile Olimpice de iarnă din China, cu toată lumea cântând „Oda patriei”, am început și eu să cânt în fața televizorului. Un moment atât de mândru, de onorant! Un mare salut directorului Zhang Yimou și întregului personal al ceremoniei de deschidere, sunteți minunați!”, a notat Jackie Chan pe contul său de socializare.

ADVERTISEMENT
Jackie Chan - 68 de ani
Jackie Chan, într-o fotografie făcută chiar la debutul Jocurilor Olimpice de Iarnă, demonstrează că există tinerețe veșnică / Foto: Facebook

În altă ordine de idei, ajuns la 68 de ani, Jackie Chan este departe de a se pensiona din lumea filmelor de acțiune. Ba chiar, în ciuda vârstei sale, actorul de origine chineză care a primit un Oscar onorific în 2016, joacă într-un film de acțiune care va fi lansat la sfârșitul acestui an.

Filmările, începute anul trecut, s-au finalizat și, conform presei din străinătate, Jackie Chan a continuat să își facă singur cascadoriile, așa cum și-a obișnuit milioanele de fani pe care îi are în toată lumea. Producția acestui film – Spirit of dragon horse (Ride on) – vine după ce, tot anul trecut, a fost lansat un alt film de acțiune cu Jackie Chan în rol principal – Vanguard.

Jackie Chan, susţinător al lui Xi Jinping şi al comuniştilor din China

Jackie Chan este una dintre celebritățile care sunt implicate, la modul cel mai serios, în lumea politică din China. Născut în Hong Kong, actorul face notă discordantă față de majoritatea de acolo, și, fără să ascundă vreo secundă simpatiile sale comuniste, a avut mesaje publice de susținere pentru politica dusă de Xi Jinping și Partidul Comunist Chinez.

”În străinătate spun adesea: `mândru că sunt chinez`. Sunt foarte norocos să fiu chinez, dar sunt și foarte gelos că sunteți cu toții membri ai Partidului. Cred că Partidul Comunist Chinez este într-adevăr magnific. (…) Ceea ce spune Partidul, ceea ce promite, nu are nevoie de 100 de ani pentru a face– cu siguranță îl va realiza în doar câteva decenii. Vreau să fiu membru al partidului!”, spunea, vara trecută, Jackie Chan conform Variety.

Mai mult, Jackie Chan a participat la emisiuni tv ale postului de stat, CCCTV, actorul fiind printre cei care au cântat melodii patriotice precum ”Cântecul Fluviului Galben”, piesă compusă în timpul războiului sino-japonez, terminat în 1945.

Culmea, în timp ce actorul făcea show la TV, zeci de oameni din Hong Kong-ul său natal au fost arestați pentru a preveni demonstrațiile împotriva controlului tot mai mare al Partidului comunist asupra teritoriului fostei enclave britanice.

ADVERTISEMENT