Life

Jador are probleme grave de sănătate după Survivor România. Din păcate, veștile sunt triste

24.04.2021 | 10:01
Jador are probleme grave de sanatate dupa Survivor Romania Din pacate vestile sunt triste
ADVERTISEMENT

Final trist pentru parcursul lui Jador la Survivor România. Faimosul a părăsit joi, 22 iulie, competiția în consiliul de urgență, accidentat pentru a doua oară la picior, cu meniscul rupt în trei locuri.

Jador are probleme grave de sănătate după Survivor România. Din păcate, veștile sunt triste

Faimosul s-a străduit să revină, chiar a sfidat riscurile și a intrat pe traseu accidentat, însă specialiștii au decis că pentru el competiția s-a încheiat.

ADVERTISEMENT

Văzut ca potențial câștigător, Jador a fost nevoit să se întoarcă în România, unde va ajunge sâmbătă. El și-a chemat fanii la aeroport să-l întâmpine, chiar și în pandemie.

„Vineri plec din Dominicană, sâmbătă ajung. Să mă aștepte toți jadorașii mei acolo. Mă duc direct la Bacău! Prind Paștele acasă! Nu aș fi vrut să fiu eliminat deloc! Aș fi vrut să fie eu ultimul, să câștig! Dumnezeu decide însă cine câștigă.

ADVERTISEMENT

Visele în ziua de azi sunt, din păcate, materiale. Sunt oameni care-și doresc să câștige, au nevoie de bani poate mai mult ca mine. Eu am ajuns la ‘Survivor’ din întâmplare.

Dumnezeu a vrut să mă accidentez. La a doua accidentare, mi-am rupt meniscul în trei locuri. Doctorul mi-a zis să fac o lună de zile recuperare, dacă nu merge, bag operație.

ADVERTISEMENT

Suntem predispuși ca oameni la greșeli, în viața normală nu ai timp să te gândești la greșeli. Am greșit foarte mult la viața mea! Pe mine mă iubește lumea tare, dar nu înțeleg de ce. Mă bucur că am ajuns unde mi-am dorit. Am ce să bag acum la ghiozdan!”, a declarat Jador, la Teo Show, relatează Click.ro.

Manelistul își propune să-și viziteze fosta iubită, pe Georgiana, cu care spune că ar vrea să se căsătorească, deși fotul concurent Survivor România a încercat să o uite participând la competiție.

ADVERTISEMENT

„O iubesc foarte tare pe Neagra, să vedem ce va fi! O să încerc s-o caut, îi duc și flori! O să-i spun tot ce simt pentru ea. E femeia cu care am mâncat un pateu, a venit momentul să mâncăm și prăjitura”, a mai fostul concurent Survivor România.

ADVERTISEMENT