Cântărețul de muzică de petrecere muncește din greu pentru planurile și idealurile sale și nu este de mirare că a reușit să ducă la capăt unul dintre cele mai mari vise ale sale. Artistul și-a achiziționat ceva ce-și dorea de mult.
Fostul Faimos de la Survivor România și-a cumpărat o casă în Capitală, acolo unde își dorește să-și întemeieze o familie și să-și crească copiii.
Jador se simte binecuvântat că a reușit să-și achiziționeze această locuință, în condițiile în care are prieteni care nu au putut să-și ridice o casă, deși lucrează de ani buni.
Artistul este recunoscător pentru tot ce a realizat până acum mulțumită muncii sale. A strâns ban pe ban și acum are o casă frumușică de care este tare mândru.
„Când făceam câte un gest frumos tata îmi spunea «Să trăiești, să ai casă în București», uite că m-a ajutat Dumnezeu să am o casă.
Am reușit și eu să am o casă a mea, să am și eu unde să-mi cresc copiii. Mi-am dorit foarte mult să am o casă, oricine își dorește să aibă casa lui.
Toți prietenii mei sunt plecați de când erau mici, 17-18 ani, să plece să construiască și ei o casă, să formeze o familie, să creștem, să supraviețuim.
Uite că Dumnezeu m-a ajutat și pe mine să am o căsuță, una frumoasă chiar”, a declarat Jador la Antena Stars, conform spynews.ro.
Cântărețul de muzică de petrecere nu s-a uitat la bani când a venit vorba de casa visurile sale. Vedeta și-a achiziționat un penthouse pentru care a scos din buzunar o sumă impresionantă.
Sursa menționată mai sus arată că este vorba de 300.000 de euro, venituri pe care Jador le-a strâns datorită competiției Survivor România și concertelor susținute în ultimii ani.
Artistul a ținut să sublinieze și faptul că a muncit din greu pentru idealurile sale, în spatele rezultatelor de acum ascunzându-se multe nopți nedormite și ore multe petrecute în studioul de înregistrări.