S-a dat alerta în Capitală, după ce un bărbat a jefuit un altul într-o benzinărie. Hoțul s-a urcat la volanul mașinii, în timp ce proprietarul acesteia verifica presiunea din roți. Suspectul a demarat în trombă, dar după doar câteva ore a abandonat mașina pe un câmp din zonă și a fugit.
Cel păgubit a dat alerta la 112, sesizând faptul că un bărbat i-a sustras autoturismul în timp ce el verifica presiunea din pneuri în incinta unei benzinării cu punctul de lucru în Sectorul 3.
Din fericire, oamenii legii de la Secția 10 l-au identificat rapid pe făptaș, dar și autoturismul furat în scop de folosință. Suspectul, cunoscut ca având istoric de activități infracționale, a fost printre primii bănuiți de comiterea faptei.
El a fost reținut și dus la audieri, fiind reținut pentru 24 de ore. În urma cercetărilor preliminare s-a decis plasarea individului sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 10 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în scop de folosinţă.
Un alt caz al unui hoț de mașini, de această dată mai ingenios, a făcut vâlvă la începutul anului. Individul din Capitală a furat trei mașini folosindu-se de serviciile unor firme de tractări auto.
Bărbatul în vârstă de 28 de ani se decidea asupra unei mașini, apoi suna la firme de tractări și solicita o platformă. Inventa povești cum că mașina nu mai poate fi pornită, astfel că angajații firmelor de profil nu puneau prea multe întrebări și duceau autoturismul la o adresă indicată de individ.
Două dintre autoturismele furate au fost recuperate și predate proprietarilor de drept, însă unul a fost dezmembrat și vândut pe piese în centre din București și Dâmbovița.
Bărbatul a scăpat de o pedeapsă mai dură, căci nu a participat propriu-zis la furtul acestor mașini. El s-a ales doar cu acuzații de instigare la furt și înșelăciune.