Andrew Tate a lansat o propunere concretă pentru o luptă cu Jake Paul. Fratele lui Tristan Tate este hotărât să intre în ring cu cel care l-a învins pe Mike Tyson.
Jake Paul, ”cel mai detestat om din lume” are în față un test serios, după ce l-a învins în ring pe ”pensionarul” Mike Tyson. Americanul are 27 de ani, este actor, influencer, iar de patru ani și-a făcut un obicei din a provoca foste glorii ale sportului pe care să le umilească în ring.
Pe 15 noiembrie 2024, Paul a luptat împotriva lui Mike Tyson, legendar sportiv profesionist. La aproape 20 de ani de la retragerea sa, Tyson a arătat ca o umbră a fostului campion mondial absolut la categoria grea.
Cu câteva mișcări abile și cu o condiție fizică mult mai bună, Jake a reușit îl învingă pe Mike și să mai distrugă un mit. La câteva zile după meci, Jake Paul s-a trezit, însă, cu o provocare tocmai din România, de la controversatul Andrew ”Cobra” Tate.
Nu este prima dată când Andrew Tate și Jake Paul își lansează provocări reciproce. În 2022, cei doi au filmat chiar un promo, în care apăreau împreună în ring și își încrucișau mănușile.
Lucrurile nu s-au concretizat niciodată, pentru că au apărut problemele penale pentru frații Tate. De data aceasta ”Cobra” vine cu o nouă ofertă. După victoria în fața lui Tyson, Andrew a declarat că pune la bătaie trei milioane de dolari, pentru a se lupta cu el.
Andrew Tate a postat în mediul online un mesaj către tânărul american în care susține că sunt cinci ani de când nu a pus piciorul într-un ring, dar cu toate acestea își dorește cu ardoare o luptă cu Jake.
„Jake Paul, mi se pare clar că ești disperat după o verificare a realității. Dar lasă-mă să-ți explic ceva despre sporturile de luptă.
Sunt o grămadă de oameni aici care nu vor fi niciodată la fel de faimoși ca tine, care nu vor face niciodată banii pe care i-ai făcut tu, care te-ar bate măr.
Eu sunt unul dintre cei norocoși. Am făcut niște de bani. Nu am 50 de milioane de dolari să pariez cu tine, dar am 3 milioane de dolari pe care-i pun la bătaie.
Asta e oferta mea, 3 milioane de dolari. Sunt de cinci ani în afara ringului. Nu am luptat niciodată la box. Voi lupta cu tine în orice zi a săptămânii”, i-a transmis Tate lui Jake Paul.
Pentru a fi sigur că de această dată se concretizează lucruri, Andrew a luat direct legătura cu managerul lui Jake. Nakisa Bidarian a dezvăluit că Tate i-a transmis numeroase mesaje pe această temă, însă nu este sigur dacă meciul va avea loc sau nu.
Îl iubesc pe Andrew Tate. Este un om bun în multe feluri. Nu știu (n.r. dacă lupta va avea loc), Andrew mi-a trimis mesaje în ultimele câteva zile, nu am avut această discuție, să fiu sincer cu tine.
Nu sunt sigur dacă acea luptă are sens pentru Jake, având în vedere unde se află cariera lui acum. Vom petrece ceva timp cu Jake și Andrew și vom vedea dacă asta e ceva ce vor să urmeze”, a declarat managerul lui Jake Paul, potrivit The Mirror.