În decembrie, cei de la Peluza Sud Dinamo au capturat mai multe steaguri care aparțineau grupului „Shadows” din Peluza Sud Steaua, iar Jan Pavel, fostul lider al galeriei „roș-albaștrilor”, a oferit o reacție în exclusivitate pentru FANATIK cu privire la situația tensionată.
Jan Pavel e de părere că gestul suporterilor dinamoviști este unul „mârșav”, deoarece nu au capturat steagurile pe stadion, iar în acest context decizia grupului „Shadows” de a nu se desființa este una corectă. „Captură înseamnă să iei steagul prin luptă și nu prin mârșăvie, să spargi o casă. La nivelul ăsta s-a ajuns… Cum să se desființeze Shadows? De ce? Așa le-au furat coregrafia și ăstora de la Petrolul. Păi ei sunt mai băieți de o sută de ori decât ăia de la Dinamo! Nu au sânge în instalație, asta se numește parșivenie și încearcă pe la spate. Cei de la Shadows nu au pierdut steagul de gard.
Steagurile se iau de pe stadion, cei de la Sud Steaua nu au spart nimic când au capturat Front 48 și Ultras Sălăjan. E o diferență mare. Le-au fost luate de sub nas, s-au făcut de râs cum le-au pierdut. Sau au uitat băieții? Încă plâng și acum după ele. Mi se pare un gest penibil și degradant ce au făcut. Ăsta este cuvântul. Asta e parșivenie mare.
Ei doar au luat niște steaguri vechi pe care oricum nu prea le mai foloseau. Am văzut că au afișat niște stegulețe la meciul cu Rapid. Se cred zmei, dar au uitat când au rămas fără toate steagurile în Ghencea în 1997 și nu s-au mai desființat. La anul sărbătoresc 20 de ani de la cea mai mare umilință, când și-au dat singuri foc, au luat foc confetiile de la vânt. Să povestească și ce s-a întâmplat atunci după meci, pe la cluburi…
Nu mai țin minte câte steaguri le-a luat galeria Stelei? Să fim serioși. Nu e deloc bărbătesc sau ultra ce au făcut ei. Sincer sunt sătul de poveștile lor. Mai bine să tacă din gură că se fac de râs. Să nu încep eu să îmi dau drumul la gură despre cine sunt ei cu adevărat. Așa au înțeles ei că se procedează în 2026”, a afirmat Jan Pavel, în exclusivitate pentru FANATIK. La primul meci oficial disputat de Steaua în acest an, suporterii din Peluza Sud au transmis un mesaj dur rivalilor de la Dinamo după evenimentele din luna decembrie.
În decembrie, Jan Pavel lansa un atac dur la adresa lui Gheorghe Mustață și a fanilor din Peluza Nord după ce aceștia au sărbătorit 30 de ani. Fostul lider al galeriei Stelei a transmis un nou mesaj acestora. „Iar celor de la Peluza Nord le transmit să se ducă cu cei de la Dinamo.
Ce ar mai fi de comentat după comunicatul ăla? Despre ce vorbim? Despre ultraserie? Păi ei din ce galerie provin? Am un singur cuvânt: rușine! În România, cine e corect, e prost. Așa e catalogat adevărul”, a afirmat acesta.
Steaua este „blocată” de mai multe sezoane în Liga 2, neavând drept de promovare din cauza situației juridice, însă Jan Pavel este convins că acest lucru se va schimba, ținând cont de declarațiile făcute recent de către ministrul Apărării, Radu Miruță. „Sunt sigur că situația cu promovarea se va rezolva. Așteptăm acum ordinul ministrului și sunt convins că se va da și Steaua își va schimba forma juridică. În toți acești ani, clubul Steaua a fost căpușat. Țin minte când eram prin liga a patra și terenul era închiriat la un preț mult mai mare. Acolo se întâmplă lucruri necurate și de-asta s-a ajuns așa pentru că nu mai sunt oameni dedicați și loiali echipei. E nevoie de un manager sportiv adevărat, care să aducă bani clubului, nu doar să cheltuie.
O să îmi iau un milion de înjurături, dar eu îl văd în această poziție pe „Vlad Țepeș”, adică pe Florin Talpan. Este incoruptibil. Merită să i se dea această șansă pentru că este foarte corect. E cea mai importantă calitate în lumea asta murdară în care trăim. Suporterii Stelei trebuie să ia atitudine în fața lipsei de reacție a conducerii. Nu mai merge așa”, a spus fostul lider al galeriei Stelei pentru FANATIK.