Ionuț Boicu, un jandarm român, și-a făcut datoria chiar și în timpul său liber. Acesta a reușit să prindă un fugar chiar în aeroportul din Barcelona. Cum a acționat acesta.
Plutonierul adjutant șef Ionuț Boicu este jandarm în cadrul Detașamentului Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Acesta a rămas vigilent chiar și în timp ce se afla în concediu. Astfel, a ajutat polițiștii din aeroportul El Prat din Barcelona să prindă un fugar, în timp ce aștepta îmbarcarea.
Ionuț Boicu a observat cum oamenii legii legitimau trei persoane. Aceștia au vrut să profite de un moment de neatenție și să fugă, însă jandarmul român a reușit să-l pună la pământ pe unul dintre ei și să-l imobilizeze.
„Așteptam să predăm bagajul în aeroportul El Prat din Barcelona, când am observat că poliția locală legitima trei bărbați. Într-un moment de neatenție, aceștia au încercat să fugă în direcții diferite.
Am intervenit imediat, am reușit să îl prind pe unul dintre ei, l-am imobilizat și am solicitat sprijinul unei polițiste aflate în zonă, pe care am ajutat-o ulterior la încătușare”, a mărturisit Ionuț Boicu.
Anunțul a fost făcut chiar de Jandarmeria Română, care a menționat faptul că Ionuț Boicu a contribuit la menținerea ordinii publice, deși se afla în concediu.
„Felicitări, Ionuț! Spiritul de jandarm nu ține cont de granițe sau de programul de lucru”, a mai scris Jandarmeria Română, pe pagina oficială de Facebook.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, dat în urmărire națională și cercetat în zece dosare, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber, în cursul zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025. Toate au fost deschise pentru infracțiuni de furt.
Oamenii legii din Dâmbovița au fost cei care au făcut anunțul, conform căruia tânărul a fost capturat. Inculpatul a fost depistat pe raza municipiului Târgovişte, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă. Inițial, a fost cercetat sub control judiciar, însă a încălcat termenii impuși prin ordonanța privind măsura preventivă.