Jandarmii s-au asigurat că nu vor exista incidente între ultrașii campioanei României și cei ai FCSB. FANATIK relatează de la fața locului cum i-au primit constănțenii pe fanii sosiți de la București.
Farul a pus la dispoziție doar 260 de bilete galeriei FCSB de la Peluza Nord pentru derby-ul de la Ovidiu, minimum obligatoriu prin regulament. Pe lângă acest lucru, ultrașii au mai avut parte de o „surpriză” la stadion.
Suporterii conduși de Gheorghe Mustață vor avea în peluză o „cușcă” menită să preîntâmpine incidentele și aruncarea de torțe și fumigene sau alte obiecte pe suprafața de joc.
Galeria FCSB-ului a ajuns la stadion cu aproximativ o oră și jumătate înainte de începerea partidei, iar fanii vor să își ia revanșa în fața lui Gică Hagi, după ce le-a răpit titlul de campioană în penultima etapă a sezonului trecut.
La fel ca în finalul sezonului trecut, Farul a decis să nu comercializeze bilete la derby-ul cu FCSB, spre nemulțumirea suporterilor „marinarilor”, dar și a celor de la FCSB, care sperau că vor primi mai multe bilete sau că vor avea posibilitatea să își achiziționeze tichete în alte zone ale stadionului.
Farul are nu mai puțin de 2.500 de abonați, în timp ce restul de aproximativ 1.700 de locuri au fost oferite sub formă de invitații pentru persoanele apropiate de club: „Atenție! Nu vor fi case de bilete deschise la stadion!”, a anunțat campioana pe pagina oficială de Facebook.
Tiberiu Curt, vicepreședintele celor de la Farul Constanța a explicat decizia: „Într-adevăr nu au fost puse bilete în vânzare. Au mai rămas doar câteva sute de bilete disponibile, care vor fi date celor apropiați clubului.
Stadionul este aproape plin din numărul de abonați. Suporterii Stelei (n.r. – FCSB) au primit bilete, cum era normal. Asta este situația”, a spus oficialul, citat de gsp.ro.
Suporterii ambelor echipe s-au plâns în comentarii în mediul online și au acuzat conducerea celor de la Farul: „Bilete nu se vând? Ca de fiecare dată, când joacă cu FCSB nu sunt bilete”, „Dacă am avea și bilete ne-am vedea din nou pe stadion”, Biletele s-au dat pe sub mână, la neamuri”, „Noroc că am abonament”, „Și de unde cumpărăm bilete?”.
Din păcate pentru fani, această situație se va repeta la meciurile importante, stadionul din Ovidiu de doar 4.500 de locurii fiind singura alternativă până la construcția arenei din Constanța.
Gigi Becali a declarat la FANATIK SUPERLIGA că FCSB nu va avea probleme în fața echipei lui Hagi: „Păi ce să facem? Noi dacă nu batem pe Farul ce facem?! Nu e că subestimez Farul. Dacă spuneai și cu CFR?! Dar când spui vine meciul cu… eu spun bătaie!
Nu știu cine e! Că e Farul, că e CFR, că e cutare, eu trebuie să-i bat! Asta dacă vreau să fiu numărul unu! Nu?! Vreau să fac ceva. „Bă, tată, așa a fost să fie! Dar nu mai e Farul aia de atunci! Nu mai este aia de atunci!”.