News

Jandarmeria îi caută pe agresorii de la protestul pentru Călin Georgescu. Au fost deschise mai multe dosare penale

Susținătorii lui Călin Georgescu nu au digerat ușor respingerea candidaturii acestuia de către BEC, astfel că incidentele au fost nelipsite.
10.03.2025 | 10:15
Jandarmeria ii cauta pe agresorii de la protestul pentru Calin Georgescu Au fost deschise mai multe dosare penale
Jandarmeria îi caută pe agresorii de la protestul pentru Călin Georgescu. Au fost deschise mai multe dosare penale. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Inițial, câteva sute de persoane s-au adunat în fața sediului BEC, acolo unde se dezbătea această candidatură a lui Călin Georgescu. Spiritele s-au infamat din clipa în care BEC a respins candidatura și informația a ajuns în stradă. Au urmat incidente, mai mulți protestatari atacând jurnaliștii și jandarmii.

Jandarmeria îi caută pe agresorii de la protestul pentru Călin Georgescu

De altfel, o mașină a televiziunii Digi 24 a fost răsturnată. Incidentele s-au extins în zona Centrului Vechi, acolo unde susținătorii lui Călin Georgescu au dat foc la tot ce le ieșea în cale. Au zburat bucăți de pavaj spre jandarmi, mai mulți angajați MAI fiind loviți. Din fericire nimeni nu a fost rănit grav.

ADVERTISEMENT

Acum, jandarmii anunță că au analizat toată noaptea imaginile de la protestul spontan, neautorizat, și îi caută pe făptași. Nu va fi o misiune ușoară, pentru că unii agresori aveau fețele acoperite și erau protejați de întuneric. Oamenii s-au împrăștiat după miezul nopții, în așteptarea unui mesaj din partea lui Călin Georgescu.

Potrivit Știripesurse, Jandarmeria a extras din mulțime câțiva agitatori care vor fi audiați. Cei găsiți se vor alege cu dosar penal și unii dintre ei riscă să ajungă după gratii. De altfel, autoritățile sunt în alertă după ce rețelele de socializare au fost inundate cu mesaje de instigare la violență.

ADVERTISEMENT

George Simion se va întâlni cu Călin Georgescu pentru a stabili care sunt următorii pași

Liderul AUR, George Simion, și șeful mercenarilor Horațiu Potra, sunt doar două voci care au instigat la violență. Dacă liderul AUR a transmis că cei vinovați ar trebui ”jupuiți în piața publică”, Horațiu Potra a fost mai puțin metaforic și și-a chemat mercenarii cu experiență de luptă în Congo pentru a da o lovitură de stat.

În replică, Jandarmeria Capitalei a cerut din nou oamenilor care participă la acțiuni de protest să se comporte civilizat și să delimiteze de cei care vor să provoace și să comită fapte ilegale. Călin Georgescu nu avut parte de o reacție oficială, deși a transmis pe X că ”în România a murit democrația”.

ADVERTISEMENT

Potrivit lui George Simion, liderul AUR se va întâlni cu Călin Georgescu la primele ore ale dimineții. Cu toate că dinspre AUR prima reacție oficială a fost că acest partid nu va avea candidat pentru aceste alegeri, George Simion ar lua în considerare o eventuală candidatură pentru a ”salva” suveranismul.

ADVERTISEMENT