Sport

Jaqueline Cristian a semnat cu un celebru brand! Reacția companiei la scurt timp după decizia sportivei: ”Puterea românească”

Jaqueline Cristian a decis să semneze un contract important cu un brand celebru. Astfel, oficial, în 2026, jucătoarea de tenis are un nou sponsor.
06.01.2026 | 23:59
Jaqueline Cristian a semnat cu un celebru brand Reactia companiei la scurt timp dupa decizia sportivei Puterea romaneasca
Jaqueline Cristian, sponsorizată de un brand celebru. Sursă foto: Instagram / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Jaqueline Cristian este în prezent cel mai bine clasată jucătoare română în ierarhia WTA. Aceasta ocupă locul 38 în clasament și iată că a primit și o propunere interesantă de colaborare la început de an.

Cu ce brand a semnat Jaqueline Cristian

Cel mai probabil multe persoane au observat faptul că în ultimele sezoane, Jaqueline Cristian a purtat echipamente produse de gigantul american Nike. De altfel între brand și sportivă a existat o relație specială.

ADVERTISEMENT

În perioada junioratului, Nike i-a oferit un contract sportivei. Ulterior însă, la nivel de senioare, lucrurile nu au mai fost similare. Deși Jaqueline Cristian a continuat să joace în echipamentele cu sigla Nike, aceasta nu a fost remunerată de celebrul brand.

Iată însă că o altă companie a decis să devină sponsor oficial începând cu sezonul 2026 pentru sportivă. Vorbim despre o companie faimoasă de echipament sportiv, iar contractul a fost deja semnat.

ADVERTISEMENT

Reacția Fila după semnarea contractului de sponsorizare

Este vorba despre Fila. Compania din Italia este deja cunoscută la nivel mondial și iată că Jaqueline Cristian nu a stat pe gânduri atunci când a acceptat oferta de colaborare cu acest brand. Și mai mult de atât, compania a avut doar cuvinte de laudă la adresa sportivei.

ADVERTISEMENT

Într-un mesaj oficial, aceasta a fost numită ”putere românească” de către sponsorul tehnic. Totodată, cei de la Fila au mai scris despre Jaqueline Cristian că îmbină mișcarea ”grațioasă” cu forța și că face furori pe teren. Iar acum, sportiva va putea fi admirată purtând acest brand.

„Faceți cunoștință cu noua noastră jucătoare, puterea românească Jaqueline Cristian. Ea îmbină mișcarea grațioasă cu forța explozivă pe teren. Descoperă stilul ei distinctiv, puterea exprimată prin frumusețe, alături de FILA”, a fost mesajul celor de la Fila, care a însoțit imaginea cu Cristian.

ADVERTISEMENT

Ce alte jucătoare au mai semnat cu brandul italian

Menționăm faptul că și alte jucătoare celebre din tenis poartă echipamentele firmei italiene. Printre acestea se numără cehoaicele Barbora Krejcikova, dar și Karolina Pliskova.

În același timp, fosta campioană de la Australian Open, americanca Sofia Kenin, are contract cu Fila. Iar în aceeași categorie îl avem și pe legendarul suedez Bjorn Borg, care a semnat cu brandul italian. Și iată că acum, Jaqueline Cristian se numără și ea printre norocoși.

Menționăm faptul că deși sportiva a încheiat acest contract, anul 2026 nu a început prea bine pentru ea pe plan sportiv. Mai exact, Jaqueline Cristian a fost eliminată încă din primul tur al turneului WTA 500 de la Brisbane, Australia.

Românca a pierdut meciul cu Marie Bouzkova (Cehia, 42 WTA), scor 6-4, 6-3, după o oră și 31 de minute de joc. Chiar și așa, pentru prezența sa, ea a reușit totuși să încaseze un cec de 11.920 de dolari.