Jaqueline Cristian, una dintre cele trei jucătoare din România, aflate în Top 100 WTA, va juca în Premier League. Evident, nu este vorba despre puternicul campionat de fotbal al Angliei, ci despre Premier League din Tenis.
Competiția va avea loc la Mumbai, în India, în perioada 3-8 decembrie. Este la a șase ediție și se vrea un campionat al Indiei, în care jucători din țară și din străinătate evoluează pentru diferite echipe
La masculin, francezul Hugo Gaston (61 ATP) și jucătorul indian Sumit Nagal (74 ATP și nr. 1 în India) sunt numele cele mai cunoscute. La feminin, poloneza Magda Linette (41 WTA), armeanca Elina Avanesyan (52 WTA) și Jaqueline Cristian sunt socotite vedetele competiției.
Echipele care se luptă pentru premiul cel mare sunt PBG Pune Jaguars, Bengal Wizards, Punjab Patriots, Hyderabad Strikers, Gujarat Panthers, Mumbai Leon Army și campioana în exercițiu, Bengaluru SG Pipers.
Încă nu a fost stabilită componența echipelor, dar Tennis Premier League adoptă un format nou. Toate echipele vor juca câte cinci meciuri, pentru a se califica în semifinale. Programul cuprinde meciuri de simplu masculin, simplu feminin, dublu mixt, dublu feminin și dublu masculin.
În fiecare meci dintre două echipe vor fi puse în joc 100 de puncte, în care fiecare categorie va valora 20 de puncte. Primele 4 echipe din clasamentul pe puncte se vor califica în semifinale.
Jaqueline Cristian și-a motivat alegerea de a juca la această competiție prin faptul că s-a simțit bine în India, atunci când a mai jucat acolo. “Am câștigat aici două trofee aici, atât la simplu, cât și la dublu, la Pune, în 2017”, a declarat ea pentru rețeaua socială oficială a turneului.
Cristian (26 ani) a ratat anul a este șansa de a devenit prima rachetă a României. Ar fi reușit asta cu o victorie la US Open, unde a pierdut însă în primul tur. Revenită după o accidentare gravă, ruptură a ligamentelor încrucișate, Jaqueline are 23 de victorii și 25 de înfrângeri în 2024. A câștigat 572.513 dolari și a atins un nivel total al banilor din tenis situat la 1.651.990 dolari.
În clasamentul WTA reactualizat luni, Jaqueline Cristian ocupă locul 80. Jucătoarea română cel mai bine clasată în topul WTA este Sorana Cîrstea, care a coborât de pe locul 63 pe 64, cu 953 puncte. Gabriela Ruse a revenit în Top 100, după ce a urcat opt locuri şi este pe 93, cu 743 puncte.
Irina Begu a urcat patru locuri şi este pe 103, cu 683 puncte. Ana Bogdan a ieşit din Top 100, după o coborâre de 25 de locuri, şi este pe 120, cu 613 puncte. Simona Halep a urcat două locuri şi este pe 1130, cu 11 puncte, deși nu a mai jucat de luni bune.