Jaqueline, ne-ai înlăcrimat! Editorial Andrei Dicu, după victoria fabuloasă din Fed Cup: „La Cluj, Luna plină s-a lăsat așteptată. Dar strălucirea se naște din Jaqueline, copilul teribil!”

Povestea meciului dintre România și Rusia, din Fed Cup, s-a scris ca și când ai așterne praf de rouă pe o semilună. În lipsa vedetelor Halep sau Buzărnescu, echipa noastră întâlnea un adversar teribil, însă avea avantajul terenului propriu. Nu era de ici de colo, pentru că, de multe ori atunci când românii se strâng laolaltă, minunile curg precum roua, chiar dacă, prin absența S1monei, în primul rând, „Luna” se desplinea.

Totuși, minunea s-a petrecut, ca orice… miracol, atunci când ne așteptam mai puțin! Jaqueline Cristian, ocupanta locului 197 în clasamentul WTA, a zdrobit-o pe Veronika Kudermetova, o jucătoare din Top 40! Parcă nici nu mai contează, în aceste momente, restul poveștii din Fed Cup, certe este, însă, că putem parafraza, fără teamă, un proverb din… fotbal: Pe românce nu ești sigur că le-ai bătut nici după ce te-ai urcat pe scara avionului!

Jaqueline, ne-ai înlăcrimat! Editorial Andrei Dicu, după victoria fabuloasă din Fed Cup: „La Cluj, Luna plină s-a lăsat așteptată. Dar strălucirea se naște din Jaqueline, copilul teribil!”

E greu să te lupți cu puterea nucleară a tenisiului feminin… Meciul lui Jaqueline Cristian cu Veronika Kudermetova se anunța unul de palmares, dacă nu cumva chiar o hârjoneală. Și așa a și fost, dar… nu pentru cine se pregătiseră laurii…

Nu e simpul să aliniezi o echipă cu Ana Bogdan, cu Gabi Ruse și mai ales cu Jaqueline Cristian, o fată în vârstă de 21 de ani, aflată la primul duel de acest gen. Am văzut, însă, o jucătoare stelară! Ne-a umplut cerul inimilor de strălucire românească, atunci când bezna părea să cadă, iarăși, peste noi! Nimeni nu mai credea în Revenirea României în acest turnir cu Rusia, dar copilul teribil care câștigase turnee „liliput”, la Pune, Mamaia sau la Târgu Jiu, și-a lansat torpilele și a amuțit lumea tenisului.

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Acest mic uriaș care devine, pe zi ce trece Jaqueline Cristian (un nume mai degrabă predestinat saloanelor de modă franțuzești…) a creat o nouă modă în tenisul nostru și un nou „restart” pentru anumite mentalități.

Forță și emoție, într-o maree galbenă

N-am înțeles prea multe din „discursul” lui Jaqueline, de la finalul meciului. Nici nu puteam, pentru că am avut de a face cu o descătușare, nu cu o mostră de oratorie. A fost, de fapt, continuarea vulcanului care a erupt pe „hard”.

Kudermetova s-a dovedit capabilă doar să snopească suprafața de joc, cu racheta neputinței. Focosul nuclear i se evaporase. De partea cealaltă, Cristian și-a demonstrat ei însăși că, oricât ar juca, rusoaica n-o putea doborî. Nici dacă meciul s-ar fi încheiat la poalele scărilor avionului pregătit să decoleze cu destinația Moscova. Nu ne venea să ne credem ochilor, nu alta! Și da, am lăcrimat! O maree galbenă, plecând din sala clujeană către cerul României și spre pământul pe care copiii noștri scriu istorie! Atenție, povestea lui Jaqueline abia începe! Fiți cu ochii pe ea!

Weekend-ul marilor speranțe

Dar nebunia creată de Jaqueline Cristian n-a fost singura pe care am trăit-o în weekend-ul Fed Cup. După prima zi, în care Ruse s-a înclinat, în primul rând din pricina emoției, Ana Bogdan a reușit un meci de zile mari, învingând-o pe Veronika Kudermetova. A fost un joc care l-a făcut pe șeful galeriei românești, primarul Emil Boc („Butoiașul atomic” sau „basul și cu toba mare într-un singur legământ”, un malaxor de dăruire, nu cu lingurița, ci din pocalul cel mai viu al unui suflet de ardelean pur-sânge!) să exulte. Și pe noi, alături de domnia sa și de Domnia întregii galerii române.

Digisport.ro

Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei

Cuvintele colegului Iulian Pavel, „Ana, Ana, Ana”, se aude din piepturile a mii de români prezenți pe BT Arena din Cluj (…). Liderul României a intrat pe teren extrem de concentrată și a arătat de ce a fost și de ce este, în continuare, speranța echipei noastre, pentru o calificare nesperată”, merită să intre în istoria tenisului românesc. Și nu doar pentru că Ana a fost, cu adevărat, grozavă, ci pentru că ne-a pus pe jar prin ambiția tinereții, nu prin aceea a laptelui bătut al unei maturități care pune, deseori, pe primul loc siguranța, în dauna hazardului.

Azi, Ana a pierdut sau mai exact nu a reușit să-și mențină același tonus, ca în ziua precedentă. E, însă, prea devreme pentru o asemenea presiune, în privința sa. Vorba unor… ruși, „oțelul se călește încet”…

Anei i-a lipsit aerul…

Așadar, speranța stătea tot în sclipirea Anei Bogdan desi, în cele două partide pe care aceasta le-a disputat în compania Ekaterinei Alexandrova, nu izbutise să-i „ia” nici măcar un set. Ulciorul a mers la apă și în prima parte a întânirii de azi, doar că am asistat la un prim set foarte disputat între cele două, o primă parte a jocului care a avut nevoie de prelungiri. Mai în glumă, mai în serios, a existat și o parte bună (dacă nu chiar… plină) a lucrurilor.

Ana Bogdan s-a înflăcărat din flacăra țării și s-a împrimăvărat din foamea de demnitate a țării. Talentul, acest fascinant „nu știu ce”, pe care nicio definiție a poeziei nu l-a putut descoperi, ni s-a arătat deodată în față și ne-a spus:„ Azi, pot! Astăzi, trebuie să pot!”. A putut, însă, Jaqueline… Parcă totul se pregătea, meticulos, cu o grație divină, pentru „explozia” româncei Cristian. Un nume, de ce nu, predestinat… Pentru că, așa cum spuneam, cerul ne-a fost prieten!

Când „destul” nu e destul

Setul decisiv al Anei ne-a tăvălit prin toate stările. Pentru unii, există neputința de a trăi degeaba. Pentru alții, există neputința de a stabili istoria. Din păcate, Ana Bogdan n-a trăit deloc degeaba în meciul cu Alexandrova, dar n-a izbutit să schimbe calculele hârtiei. Ele au căzut mai târziu și indiferent de rezultatul final al meciului România-Rusia, fetele noastre ne-au arătat o ambiție soră cu puterea exemplului.

Ce ciudat s-a petrecut totul. Odată cu Ana, am trăit cu impresia că adversara româncei începea să se piardă cu firea. Ne-am pierdut, însă, noi… cu fierea. Ana Bogdan a făcut ce știa mai bine, adică să revină. Numai că, uneori, „destul” nu e… destul. Nu o dată, în decursul ultimului set, ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Până la urmă, inevitabilul s-a produs. Trebuie, însă, înțelese câteva lucruri.

Pentru Ana Bogdan, acest meci a fost primul de o asemenea factură. Mai mult, a întâlnit o adversară aflată în formă, cu o forță recunoscută pe suprafețe rapide. Chiar dacă, în unele situații, a părut că mai mult publicul o ținea în meci, Ana merită felicitări. Este un început. Un început cât o jumătate de Lună plină.

Pentru Jaqueline, numai vestea că va juca în locul lui Gabi, a căzut ca un sloi de gheață. S-a deszăpezit, însă, imediat și a jucat de parcă era la a 50-a partidă de Fed Cup, nu la prima încercare. E firesc ca aceste fete să joace cât mai mult și să o facă în condiții de presiune, dar ce s-a întâmplat la Cluj împinge limita raționalului.

O lecție despre Fed Cup

Jaqueline și Ana ne-au arătat că ar trebui să tratăm altfel întâlnirile de Fed Cup, pentru că, de ceva timp, nu mai orbecăim prin tenebrele tenisului feminin și e păcat să ratăm asemenea oportunități. Apropierea de „lucru” e o taină, mai ales atunci când cel care se apropie de „lucru” se consideră pe sine însuși „lucru”, deci o „taină”.

Cu siguranță, nu e momentul să dezbatem motivele pentru care România și-a etalat „rezervele”. Odată și odată trebuia să vină și rândul Anei Bogdan, al Gabrielei Ruse și al lui Jaqueline Cristian. A ne crampona într-o idee, ignorând anumite contexte clare, ține de un o mentalitate depășită și mai ales de „duble greșeli”, la capitolul fraze consolatorii. Ori de „butucul limbii”, cum spunea cu o metaforă genială Fănuș Neagu, care „nu stă în frunzele lui și nici în vița lui”.

Ce am văzut în acest weekend a fost un miracol. Am trăit lângă o Jaqueline magistrală, născută dintr-un basm. Am văzut o Ană, care și-a scris povestea pe un mănunchi de nervi întinși la maximum și un public-amiral, care și-a revărsat puterea în rachetele acestor fete. Dar, mai sunt multe de făcut. Până mâine, trebuie să facem rost de timp…

Mulțumesc, Jaqueline, mulțumesc, Ana, pentru această lecție despre tenis și despre Fed Cup. Eu și alți muritori ne retragem lângă marginea astrului și la ora aceasta, încă mai visăm la Budapesta!