Fotbal international

Javier Hernandez a semnat cu LA Galaxy. Mexicanul a devenit cel mai bine plătit jucător din America: 103.000 de lire pe săptămână

21.01.2020 | 18:19
Javier Hernandez a semnat cu LA Galaxy Mexicanul a devenit cel mai bine platit jucator din America 103000 de lire pe saptamana
ADVERTISEMENT

Americanii de la Los Angeles Galaxy nu au stat mult timp fără o mare vedetă în lot după plecarea lui Zlatan Ibrahimovic la finele sezonului trecut din Major League Soccer. LA l-a achiziționat marți pe starul mexican Javier Hernandez. În America, ”Chicharito”, fost jucător la FC Sevilla, va fi cel mai bine plătit jucător din campionat.

Javier Hernandez, noul jucător al lui LA Galaxy. Mexicanul a devenit cel mai bine plătit jucător din America

Javier Hernandez a fost prezentat într-un mod extrem de original la noua sa echipă din Major League Soccer. LA Galaxy a postat pe contul oficial de Twitter un filmuleț cu titlul: ”Haideți să ne imaginăm lucruri”, iar la final apare ”Chicharito”.

ADVERTISEMENT

În schimbul mexicanului de 31 de ani, Sevilla ar fi încasat circa 8.500.000 de euro, anunță presa de peste ocean.

Prin această mutare, Javier Hernandez va deveni cel mai bine plătit jucător din campionatul american de fotbal. Atacantul va primi un salariu săptămânal de 103.000 de lire.

ADVERTISEMENT

Fostul jucător al celor de la Sevilla a oferit deja o primă reacție în presa americană: ”Locul potrivit, la timpul potrivit. O să joc și asta e tot ceea ce îmi doresc mai mult în carieră.

Poate că unii vor spune că am venit aici pentru că nu mai aveam loc în Europa. Nu a depins însă tot timpul de mine la echipele unde am jucat. De cele mai multe ori, antrenorii au decis să dea șansă altor jucători mai tineri.

ADVERTISEMENT

La LA Galaxy, colegii și cei din staff-ul tehnic mi-au spus că o să-mi acorde toată încrederea de care am nevoie”, a spus jucătorul pentru ESPN.

Javier Hernandez, doar 4 goluri la Sevilla în acest sezon

Javier Hernandez nu a fost un jucător de bază la FC Sevilla, rivala celor de la CFR Cluj în primăvara Europa League.

ADVERTISEMENT

Mexicanul a prins doar nouă meciuri în acest sezon din La Liga în care a marcat un singur gol.

  • 4 goluri în 17 meciuri jucate în toate competițiile pentru Sevilla are Javier Hernandez 
  • 9.000.000 de euro este cota lui Javier Hernandez pe Transfermarkt

La LA Galaxy, Javier Hernandez va fi coleg cu conaționalul său Jonathan Dos Santos, jucător trecut prin Spania pe la Barcelona și Villarreal.

De-a lungul carierei sale europene, ”Chicharito” a evoluat la cluburi precum Manchester United, Real Madrid, Bayer Leverkusen și West Ham. A marcat peste 130 de goluri în aceste aventuri.

ADVERTISEMENT
Tags: