News

Jens Stoltenberg, avertisment față de evoluția războiului din Ucraina: ”Ne așteptăm ca trupele rusești să încerce noi atacuri”

Jens Stoltenberg a făcut un avertisment față de evoluția războiului din Ucraina. Secretarul general al NATO spune că rușii ar putea lansa noi atacuri.
05.04.2022 | 17:28
Jens Stoltenberg avertisment fata de evolutia razboiului din Ucraina Ne asteptam ca trupele rusesti sa incerce noi atacuri
Secretarul general al NATO avertizează că rușii pregătesc noi atacuri în Ucraina. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Secretarul general al NATO spune că rușii pregătesc noi atacuri în Ucraina, dar și că China s-a alăturat Moscovei în războiul declanșat în țara vecină.

Unde ar urma rușii să provoace un nou atac, în Ucraina. Avertismentul secretarului general al NATO

Jens Stoltenberg avertizează că armata Kremlinului se regrupează pentru o nouă invazie în estul și sudul Ucrainei, scopul fiind acela de capturare a întregului Donbas. Mai mult, Jens Stoltenberg atenționează că rușii vor și să creeze ”un pod terestru către Crimeea ocupată”, (anexată în 2014-n.r)

ADVERTISEMENT

”Moscova nu renunță la ambițiile sale în Ucraina. Vedem în prezent mișcări semnificative ale trupelor din jurul Kievului, care se regrupează, se reînarmează, primesc noi provizii. Scopul este desfășurarea către est.

Ne așteptăm ca, în următoarele săptămâni, trupele rusești să încerce noi atacuri în sud și est, pentru a captura întreg Donbas-ul și a crea un pod terestru către Crimeea ocupată.

ADVERTISEMENT

Este o fază crucială a războiului iar Ucraina se află în fața unei noi ofensive”, a declarat Jens Stoltenberg, marți, în cadrul unei conferințe de presă, scrie Reuters.

Cum va reacționa NATO la noile atacuri ale rușilor în Ucraina

De asemenea, Jens Stoltenberg a spus că în fața noilor atacuri care ar urma să aibă loc curând în Ucraina, aliații NATO nu vor sta indiferenți. Ci, dimpotrivă, sunt hotărâți să acorde un sprijin suplimentar, cu armament anti-tanc sau anti-aerian.

ADVERTISEMENT

De altfel, șeful NATO a anunțat și o reuniune a miniștrilor de Externe ai Alianței-Nord Atlantice. Evenimentul se va desfășura la Bruxelles, pe 6 și 7 aprilie.

”La reuniunea miniștrilor de externe, mă aștept să decidem să facem mai mult și pentru ceilalți parteneri ai NATO, vulnerabili în fața amenințărilor și ingerințelor Rusiei, inclusiv Georgia și Bosnia-Herțegovina.

ADVERTISEMENT

Prin consolidarea sprijinului politic și practic, ne vom putea ajuta partenerii să își întărească reziliența și vom putea evita alte agresiuni pe viitor”, a mai precizat Jens Stoltenberg.

Între timp, războiul Rusia-Ucraina continuă. Marți, 5 aprilie, cele două țări au ajuns în ziua 41 de conflict militar.

ADVERTISEMENT