Sport

Jerry Gane, explicații pentru înfrângerea din amicalul Slovacia – România 2-0: ”Moralul jucătorilor a fost zdruncinat”

Jerry Gane i-a ținut locul lui Mircea Lucescu la meciul amical Slovacia - România 2-0. Ce a spus selecționerul de conjunctură după o nouă înfrângere a ”tricolorilor”.
01.04.2026 | 00:42
Jerry Gane explicatii pentru infrangerea din amicalul Slovacia  Romania 20 Moralul jucatorilor a fost zdruncinat
Reacția lui Jerry Gane după înfrângerea din amicalul Slovacia - România 2-0. Sursă foto: SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

După ratarea calificării la Cupa Mondială, reprezentativa noastră a pierdut și ultima partidă din mandatul lui Mircea Lucescu. Explicațiile secundului Jerry Gane pentru înfrângerea din amicalul Slovacia – România 2-0.

Jerry Gane, prima reacție după înfrângerea din Slovacia – România 2-0

Imediat după încheierea întâlnirii de la Bratislava, tehnicianul care a condus naționala României a precizat că jucătorii nu s-au aflat în cea mai bună stare mentală după eșecul în fața Turciei și problemele medicale avute de Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT

”E adevărat, rezultatul nu ne-a ajutat să-i aducem o bucurie lui nea Mircea. Din păcate s-a văzut că am intrat timorați. Pe ambele începuturi de repriză am primit gol. Prima repriză ei au controlat-o mult mai bine, în repriza a doua am început slab, am luat gol din primul minut.

(n.r. – Au fost jucătorii afectați de situația lui Mircea Lucescu?) Eu zic că da. S-a văzut în implicare. Nu au fost ușoare zilele acestea. Ratarea calificării, plus evenimentul neplăcut, ce s-a întâmplat cu nea Mircea… Nu a fost ușor să le ridicăm moralul. Moralul jucătorilor a fost zdruncinat. Eu nu aș vrea să fac o analiză, avem timp destul. Noul selecționer va avea timp să analizeze ce va urma”, a declarat Gane, la flash-interviu.

ADVERTISEMENT

Lucescu nu a văzut partida nici la televizor

Mircea Lucescu a avut probleme medicale și a ajuns de urgență la spital. El a fost supus unei intervenții chirurgicale, i s-a montat un defibrilator și nici nu s-a pus problema să meargă la Bratislava pentru amicalul cu Slovacia.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, FANATIK a aflat că doctorii nu i-au permis selecționerului nici măcar să urmărească jocul la televizor pentru a nu-și agrava situația. ”Cum adică să nu mă uit la meci?!”, a fost reacția lui Lucescu.

ADVERTISEMENT

Avertismentul lui Gică Popescu

Fostul mare internațional Gică Popescu consideră că rezultatele modeste din ultima vreme ar putea să aducă un val de încredere pentru viitorii adversari. ”Eu cred că a fost doar amical. Am văzut ambele echipe jucând dezinvolt, nu mai era acea concentrare pe faza defensivă. Ne-am dat în seara asta două autogoluri, cel de-al doilea gafa lui Aioani.

Un meci fără istoric, s-au făcut multe schimbări, aveam impresia că ambele echipe așteptau să se termine. Nu, sunt convins că mâine nu ne vom aduce aminte de ce s-a întâmplat în seara asta. Nu a transmis nimic meciul ăsta, nici emoție, nici interes. Jucătorii așteptau să se termine meciul și să încheie aceste patru zile cu două înfrângeri.

ADVERTISEMENT

Este o generație care a ajuns în jurul vârstei de 26, 27, 28 de ani, se spune că aceasta este vârsta optimă. Le lipsește încrederea, acest declic de care are nevoie această generație. Spuneam că nu trebuie să rămână performanța de la EURO ceva singular. Europenele sunt importante, dar, cu tot respectul, sunt diferite de un Mondial. E dureros că începe lumea să se obișnuiască fără noi, asta înseamnă lipsă de respect. Respectul ți-l câștigi numai prin victorii”, a spus Gică Popescu.