Fotbal international

Jiangsu Suning – Shandong Luneng 0-2 în finala Cupei Chinei. Cosmin Olăroiu a ratat eventul. Video

19.12.2020 | 10:31
Jiangsu Suning  Shandong Luneng 02 in finala Cupei Chinei Cosmin Olaroiu a ratat eventul Video
ADVERTISEMENT

Meciul Jiangsu Suning – Shandong Luneng are loc sâmbătă, 19 decembrie, cu începere de la ora 09:00, ora României, în finala Cupei Chinei şi se va disputa pe teren neutru, la Centrul Olimpic din oraşul Suzhou. Jiangsu Suning, echipa pregătită de Cosmin Olăroiu, a reuşit deja marea performanţă de a cuceri în premieră titlul în Superliga chineză, după două finale dramatice cu recordmana de trofee în fotbalul chinez, Guangzhou Evergrande.

A fost primul mare succes şi pentru consorţiul Suning de când este implicat în fotbal, el fiind totodată şi patronul celebrului club italian Inter Milano. Pentru Cosmin Olăroiu se poate vorbi despre cea mai bună realizare a sa de când antrenează pe pământ asiatic, înaintea reuşitelor din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

ADVERTISEMENT

Acum, Oli se află în faţa posibilităţii de a duce la maxim reuşita sa în China, pentru că după câştigarea titlului a reuşit să califice pe Jiangsu Suning în finala Cupei, acolo unde va întâlni una dintre echipele bune ale Superligii, care s-a clasat la finalul sezonului pe locul 5 doar la diferenţă de goluri marcate în deplasare după dubla cu Chongqing Lifan: 3-4 şi 2-1.

Jiangsu Suning – Shandong Luneng 0-2 (Wang Tong 49, Song Long 77)

UPDATE, ora 10:53 / S-a terminat partida cu scorul de 2-0 în favoarea lui Shandong Luneng. În urma acestei înfrângeri, Cosmin Olăroiu a ratat șansa de a câștiga eventul în China cu Jiangsu Suning.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 10:35 / Cu un sfert de oră înainte de finalul meciului, Shandong Luneng se desprinde pe tabelă prin golul marcat de Song Long. A fost nevoie de intervenția VAR pentru a se valida golul, anulat inițial pentru ofsaid.

UPDATE, ora 10:05 / A început repriza secundă.

Shandong Luneng reușește să deschidă scorul imediat după pauză, prin golul marcat de Wang Tong în minutul 49, îi urma unei superbe acțiuni personale.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 9:48 / Pauză în partida Jiangsu Suning – Shandong Luneng, finala Cupei Chinei. Scorul este egal, o-o. Nu au fost ocazii clare de gol, dar cei de la Shandong Luneng au dominat ușor meciul. Posesia le-a aparținut în prima repriză – 54%, iar raportul la cornere le este favorabil cu 5-1.

UPDATE, ora 9:00 / A început partida Jiangsu Suning – Shandong Luneng, finala Cupei Chinei. După ce a luat campionatul în urmă cu o lună, Cosmin Olăroiu are acum ocazia să cucerească eventul, deși are un mare handicap la acest meci: se va baza numai pe jucătorii autohtoni.

ADVERTISEMENT

Jiangsu Suning – Shandong Luneng, Live stream pe FANATIK.RO

Partida Jiangsu Suning – Shandong Luneng se joacă sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 09:00, ora României, la Suzhou şi reprezintă finala Cupei Chinei. Meciul nu este transmis de nici un post din România, dar puteţi intra pe site-ul FANATIK.RO, pentru a-l urmări în format LIVE VIDEO.

Sigur, la prima vedere, judecând prin prisma faptului că Jiangsu Suning este echipa campioană şi Shandong Luneng a încheiat pe locul 5, ar fi firesc prima şansă să o aibă echipa lui Cosmin Olăroiu. Însă pentru această finală lucrurile nu stau deloc aşa şi specialiştii apreciază că, dacă românul va reuşi dubla, atunci trebuie să i se facă statuie, pentru că pleacă la drum cu un imens handicap faţă de adversar.

Olăroiu a jucat meciurile din Cupa Chinei doar cu fotbaliştii autohtoni

Acest handicap a apărut încă din semifinala cu Tianjin Teda, echipă care a încheiat campionatul abia pe locul 10. La prima vedere, pentru Olăroiu un meci cu Tianjin Teda era unul destul de abordabil, dar decizia de a aborda toate meciurile din Cupa Chinei numai cu jucătorii autohtoni, fără nici unul dintre starurile străine Miranda, Alex Teixeira, Wakasoo, Ivan Santini sau Eder a făcut ca accesul în finală să se facă după două remize doar prin lovituri de departajare.

Atât Tianjin Teda, eliminată dramatic, după lovituri de departajare, după două jocuri fără învingător cât şi finalista Shandong Luneng nu au dat drumul jucătorilor străini care le ridică valoarea lotului şi astfel în finală vom avea un Jiangsu Suning în variantă sută la sută chinezesc împotriva unui Shandong Luneng de la care nu va lipsi niciunul dintre staruri.

Fellaini, Moises şi Guedes, starurile lui Shandong Luneng

Olăroiu va trebui să găsească antidot în faţa unor fotbalişti extrem de experimentaţi şi de cunoscuţi, cum sunt belgianul Marouane Fellaini,brazilienii Lima Moises şi Roger Guedes, ambii veniţi de la Palmeiras şi veteranul italian Graziano Pelle, ajuns la 35 de ani. Deloc uşor, uitându-ne pe lotul pe care îl are la dispoziţie românul, cu jucători autohtoni, majoritatea şi foarte tineri.

Shandong Luneng a ajuns în finală după ce a eliminat în penultimul act pe Wuhan Zall cu 5-0 şi 1-0. Permanent au fost folosiţi şi jucătorii străini. De aceea bookmakerii acordă o cotă de numai 1,40 pentru succesul lui Shandong Luneng şi oferă un preţ fantastic pentru Jiangsu Suning: 7,00, iar un gol marcat de chinezii lui Oli e mai valoros decât victoria lui Shandong, cotă 1,50.

ADVERTISEMENT