News

Joaca de-a Dumnezeu. Au reușit să crească un pui de găină într-un ou de sticlă. Video cu controversatul experiment

După o mulțime de încercări eșuate, o echipă a reușit să crească un pui de găină într-un ou de sticlă.
17.07.2021 | 17:08
Joaca dea Dumnezeu Au reusit sa creasca un pui de gaina intrun ou de sticla Video cu controversatul experiment
Joaca de-a Dumnezeu. Au reușit să crească un pui de găină într-un ou de sticlă. Video. Sursa foto: SlivkiShow EN, YouTube.
ADVERTISEMENT

Embrionii de găină care se dezvoltă în pui în interiorul unui ou nu reprezintă ceva neapărat spectaculos.

Totuși, când un astfel de embrion este scos din propria sa protecție și pus într-un ou de sticlă, lucrurile devin cu adevărat interesante.

ADVERTISEMENT

Yuriy Shevchenko, care deține canalul SlivkiShow de pe YouTube, a dedicat nu mai puțin de 3 ani de zile acestui efort, timp în care a experimentat diverse tehnici prin care să realizeze creșterea unui pui de găină într-un recipient de sticlă.

Pentru a efectua acest proces, acesta a îndepărtat coaja oului, iar ulterior a introdus embrionul într-un incubator special, în interiorul unui ”ou” realizat din sticlă.

ADVERTISEMENT

Primele bătăi ale inimii, observate îndeaproape

Astfel, a putut urmări îndeaproape dezvoltarea embrionului, încă de când acestuia i-a bătut pentru prima dată inima și până când puiul a fost gata să facă primii pași.

Videoclipul debutează cu un cadru apropiat pe centrul gălbenușului, iar Shevchenko menționează că primul lucru pe care l-a observat în oul de sticlă a fost formarea sistemului vascular a viitorului pui.

ADVERTISEMENT

”Este un cerc mic, cu capilare care duc către centrul gălbenușului, în care o inimă minusculă a început deja să bată”, afirmă acesta, adăugând că ”e uimitor și incredibil cum moleculele din gălbenuș știu în ce ordine trebuie să se așeze ca să formeze așa ceva.”

După nenumărate eșecuri în creșterea unui astfel de pui, videoclipul prezintă și succesul, dar și pe puiul viu, care se află încă în ou, în vreme ce Shevchenko se întreabă ce nume ar trebui să-i dea micii ființe.

ADVERTISEMENT

Echipa a început primele astfel de experimente în 2018, însă succesul a fost atins abia în acest an. A fost nevoie de găsirea combinației perfecte de căldură și oxigen pentru ca embrionul să se poată dezvolta.

Într-un alt videoclip de pe canalul SlivkiShow, echipa lui Shevchenko a prezentat modul în care a creat incubatorul personalizat, cu ajutorul polistirenului.

Peste 300 de ouă, folosite până la găsirea celui ideal

De-a lungul experimentului ce a avut o durată de trei ani de zile, aceștia au experimentat cu mai bine de 300 de ouă, până să ajungă să realizeze progresul major din videoclip.

Fiecare ou folosit a fost verificat pentru defecte, dezinfectat și ulterior așezat într-un incubator, pentru a demara procesul de dezvoltare.

O crustă artificială a fost creată din simpla folie transparentă alimentară, care a fost însă îmbibată în mai multe minerale și substanțe antibacteriene. Aceasta a fost pusă apoi în borcanul de sticlă destinat creșterii embrionului.

Ulterior, aceștia au îndepărtat coaja ouălor a căror dezvoltare începuse în incubator. Au transplantat embrionul în noua coajă transparentă.

Nu a fost deloc ușor pentru vloggerul ucrainean, care a avut nevoie de trei ani de zile pentru a crește un pui viu.

Marea majoritate a embrionilor au cedat pe parcursul dezvoltării. Nu doar că au fost încercate peste 300 de ouă în trei ani, acestea au aparținut și mai multor specii de găini.

După ce se deschide cu imaginea inimii care bate în centrul gălbenușului, videoclipul continuă și arată diversele aspecte din dezvoltarea embrionului, inclusiv ochii și membrele acestuia.

La patru zile după ce viitorul pui a fost transplantat în oul de sticlă, pojghița de protecție a gălbenușului s-a spart și s-a împrăștiat peste toată suprafața trupului în formare.

Primele mișcări ale emborionului

”Asta nu e o problemă, chiar așa trebuie să se întâmple, iar în acest moment vedem primele mișcări ale embrionului”, a afirmat Shevchenko, care descrie apariția unui ochi și a unui fluid ce se dezvoltă în jurul ființei.

În a șasea zi, embrionul se mișcă în interiorul oului, iar ochiul este considerabil mai mare, ajungând la dimensiunea finală, deoarece acesta nu își va schimba mărimea pe parcursul vieții.

În cea de-a opta zi, acesta se mișcă activ, probabil pentru a duce gălbenușul și sub embrion și pentru a oferi o absorbție mai bună.

În acest moment, gâtul se subțiază, capul este mai proeminent, iar membrele se alungesc și se pot îndoi.

În natură, găinile care clocesc ouăle le vor roti constant, o dată la câteva ore. Echipa a realizat o mișcare similară în incubatorul transparent.

Ochii puiului s-au deschis în a zecea zi, iar ciocul a început să fie și el vizibil.

În cea de-a douăsprezecea zi, puiul a devenit mai închis la culoare, pe măsură ce primele pene au început să apară pe coadă și pe laterale.

După două săptămâni, urechea puiului a devenit vizibilă, ceva ce nu poate fi observat în cazul puilor deja născuți, deoarece zona este acoperită de pene.

Surpriza din camera alăturată

În acest moment, puiul începe să aibă nevoie de oxigen, iar pentru a realiza asta, echipa i-a oferit oxigen pur, cu ajutorul unui generator ce putea produce cantitățile necesare.

În ziua a 19-a din videoclip, puiul ocupă mare parte din oul de sticlă și a absorbit majoritatea gălbenușului. În următoarea zi, acesta dispare și mai mult, iar în cea de-a 21-a zi, Shevchenko a auzit ceva zgomote din camera în care era amplasat incubatorul.

”Am deschis incubatorul și nu mi-a venit să cred, era incredibil. Am fost tare bucuros, avem un pui acum”, a afirmat acesta, conform dailymail.co.uk.

Echipa i-a creat ulterior un adăpost puiului, cu o lampă dotată cu un bec ce emană căldură, astfel încât puiul să se încălzească și să poată supraviețui.

ADVERTISEMENT