Barcelona a învins-o cu 3-2 pe Real Madrid sâmbătă și a cucerit Copa del Rey, însă catalanii nu au foarte mult timp pentru a sărbători acest triumf, deoarece miercuri, de la ora 22:00, vor juca pe teren propriu contra lui Inter în prima manșă a semifinalelor din Champions League.
Președintele Barcelonei a oferit un interviu luni pentru publicația RAC1, în care a vorbit și despre meciul pe care catalanii îl vor disputa miercuri contra lui Inter, turul semifinalei din UEFA Champions League. „Suntem deja pe modul Champions League.
Avem jucători tineri, foarte bine pregătiți, cărora le oferim toată încrederea. De acum până la finalul sezonului avem oportunitatea să luptăm pentru toate trofeele. Echipa este foarte concentrată pe acest lucru.
Știm că a fost un sezon lung, dar sunt convins că toți jucătorii tineri se vor recupera bine și toată echipa va sosi în cele mai bune condiții pentru meciul de miercuri cu Inter”, a declarat oficialul catalan pentru sursa menționată.
Președintele Barcelonei a revenit și asupra evenimentelor de la finala Cupei, Real Madrid protestând vehement împotriva arbitrilor delegați pentru a conduce partida. „Florentino (n.r. Perez) m-a felicitat după finala Copa del Rey, avem o relație bazată pe respect.
Controversa din ziua premergătoare finalei? Am văzut-o doar ca pe o altă strategie, dar am vrut să stăm departe de acele lucruri și să vorbim despre fotbal, despre un meci care implică pasiune și rivalitate, un spectacol.
Așa am abordat finala și nu am fost prinși într-o situație care nu ne-a interesat. Avem o ambiție sănătoasă să câștigăm trofee, orice altceva reprezintă un circ care se desfășoară uneori”, a adăugat Joan Laporta.