Astfel, șomajul în rândul tinerilor din România, cu vârsta sub 25 de ani, a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani. Cu toate acestea este mult mai mult decât țările civilizate din Europa. În România există aproximativ 22.000 de tineri șomeri, comparativ cu 28.000 în aceeași perioadă din 2023.
Se pare că viața tot mai scumpă îi determină pe tineri să își caute un loc de muncă. Pentru că nu se prea găsesc angajați, patronii par dispuși să crească salariile, chiar dacă uneori tinerii încep cu stagii de practică. Unul dintre cele mai râvnite joburi e cel de angajat în ”retail”, la un lanț de magazine oarecare.
Robert, de exemplu, are 19 ani și s-a angajat casier, conform Observatornews.ro. Spune că s-a săturat să mai trăiască pe spatele părinților și vrea să își poată cumpăra lucruri fără să îi pese de părerea acestora. ”Am putut să-mi cumpăr și eu niște chestii să nu mai depind atât de mult de ai mei, să le cer așa cu țârâita, să zică nu”, povestește studentul.
În această situație sunt zeci de mii de tineri, care au decis să vadă cum e viața în realitate. Statistic, 9% din numărul total de șomeri e compus din ”tineri șomeri”, adică adolescenți cu vârsta de cel mult 25 de ani. În 2023, această pondere era de 13%. “Oferta de locuri de muncă vacante este foarte variată.
Aproximativ 20.000 de tineri dintr-un total de 117.000 de persoane angajate prin serviciile oferite de noi“, a declarat Corina Scarlat, purtător de cuvânt ANOFM, conform Observatornews.ro. Specialiștii din resurse umane spun că mulți tineri caută joburi part time, probabil și pentru că au nevoie de timp pentru a se distra sau pentru a studia.
“Caută joburi part time. Industriile care se pretează sunt cele de call center, sunt cele de backoffice sau industriile hoteliere”, explică specialistul în resurse umane Leonard Rizoiu. Desigur, cel mai vânat post este cel de vânzător, un job oarecum bine plătit. Explicația e simplă, acest job este foarte solicitant și implică munca cu oamenii, așadar un mediu de lucru extrem de stresant.
Statistic, 1 din 3 tineri din România optează pentru astfel de job. “Salariile sunt în funcție de domeniul în care se angajează, competențe, abilitățile de care care au nevoie să-și desfășoare activitatea. În retail, salariul este undeva între 600 -900 euro”, declară Alexandra Colceru, specialist in comunicare la o platformă de recrutare.
Se pare că în ultima lună aproximativ 30% dintre cei care au aplicat pentru un loc de muncă pe o platformă de recrutare au fost tineri cu vârsta între 18 și 24 de ani. Analiștii economici spun că salariile au crescut în România pentru că există o penurie a forței de muncă. Pe scurt, românii preferă să plece în străinătate să muncească.
“Aceasta evoluție se datorează cu siguranță penuriei de forță de muncă din România și migrației. România s-a depopulat, pe acest fond salariile au crescut pentru că e o lege a cererii și ofertei”, a concluzionat analistul economic Bogdan Glăvan, pentru sursa citată. Conform datelor Eurostat, tinerii din România stau cu părinții până împlinesc 30 de ani, mulți dintre ei preferând să nu facă nimic și să fie întreținuți.