News

Joe Biden le transmite un mesaj celor care l-au votat pe Trump

08.11.2020 | 10:10
Joe Biden le transmite un mesaj celor care lau votat pe Trump
Joe Biden militează pentru unitate și egalitate. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Președintele ales Joe Biden a adresat un discurs unificator sâmbătă seara, în urma aflării rezultatelor alegerilor.

Acesta s-a adresat suporterilor lui Trump pentru a-i îndemna să-i acorde o șansă.

De asemenea, el le cere americanilor să depășească această „eră sumbră a demonizării”.

Joe Biden către suporterii lui Trump: „Vă înțeleg dezamăgirea”

Biden i-a îndemnat pe americani să se unească în ciuda diferențelor, prin discursul său făcut în orașul natal Wilmington Delaware. Acesta nu arătat niciun semn de rivalitate față de contracandidatul său, Donald Trump, în ciuda faptului că acesta continua să declare pe Twitter că era adevăratul învingător, și lansând acuzații nefondate la adresa corectitudinii rezultatelor alegerilor.

ADVERTISEMENT

Biden a declarat că scopul său este de a uni americanii, că, pentru el, nu există state albastre sau roșii, ci Statele Unite, indiferent de culoare.

Președintele ales a mai spus că își dorește să „reconstruiască sufletul Americii, să reconstruiască structura țării, clasa de mijloc, și să facă în așa fel încât America să fie din nou respectată la nivel internațional.”

ADVERTISEMENT

Joe Biden s-a adresat și suporterilor lui Donald Trump cu aceeași atitudine calmă, conform CNN.

„Pentru cei care l-au votat pe președintele Trump, vă înțeleg dezamăgirea. Eu însămi am pierdut de câteva ori. Dar acum, haideți să ne dăm unii altora o șansă”, a declarat acesta.

„Este momentul să punem deoparte vorbele grele, să ne ascultăm din nou unii pe alții. Pentru a putea merge înainte, trebuie să încetăm să ne mai tratăm oponenții ca pe niște dușmani”, a mai spus Biden.

ADVERTISEMENT

Discursul lui Joe Biden marchează un moment istoric într-o campanie electorală foarte grea, cu atât mai mult cu cât vice-președintele ales, Kamara Harris, este prima femeie de culoare care ocupă acest post.

„Deși sunt prima femeie care ocupă acest post, nu voi fi ultima, fiindcă fiecare fetiță care ne privește în această seară poate vedea că trăim într-o țară în care totul este posibil”, a declarat Kamara Harris.

ADVERTISEMENT

Pe când Biden și Harris își țineau discursurile, americanii petreceau victoria pe străzile marilor orașe americane, strigând și dansând de fericire.

Trump refuză să comenteze victoria lui Biden

Deși nu a făcut deocamdată nici o declarație publică, surse din interiorul familiei Trump declară că acesta și-a acceptat înfrângerea.

Cu toate acestea, va continua să ia măsuri legale în privința rezultatului alegerilor, după ce a anunțat pe Twitter că „se vor lua măsuri” în acest sens.

Acesta și-a declarat victoria în mediul online de mai multe ori, însă nefondat.

Mai mulți dintre liderii mondiali care până acum îl susțineau pe Donald Trump, s-au grăbit să-l felicite pe contracandidatul Joe Biden pentru rezultatele alegerilor. Printre aceștia se numără și Primul-Ministru englez, Borris Johnson.

ADVERTISEMENT