News

Joe Biden ar putea efectua o vizită oficială în Europa. Care este motivul călătoriei

Casa Albă are în vedere o posibilă călătorie a lui Joe Biden în Europa. Motivul pentru care acesta ar efectua o vizită oficială este dat de intensificarea luptelor în Ucraina
14.03.2022 | 18:57
Joe Biden ar putea efectua o vizita oficiala in Europa Care este motivul calatoriei
ADVERTISEMENT

Președintele Statelor Unite ale Americii ar putea efectua o vizită oficială în Europa, în perioada următoare. Motivul pentru care Joe Biden ar face această călătorie este dat de intensificarea luptelor în Ucraina, dar și de atacurile din ce în ce mai aproape de Polonia.

Joe Biden ar putea efectua o vizită oficială în Europa

La doar câteva zile de la vizita oficială a vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii în România, au apărut discuții conform cărora președintele SUA ar urma să efectueze o călătorie în Europa.

ADVERTISEMENT

Aceste discuții vin după un weekend în care luptele s-au intensificat în toată Ucraina, iar atacurile Rusiei s-au apropiat de Polonia, care este stat membru NATO.

Din primele informații, vizita oficială avută în vedere de Casa Albă ar avea legătură cu războiul din Ucraina și ar avea ca scop să îi liniștească pe aliați.

ADVERTISEMENT

Discuțiile nu au fost încă finalizate, însă un oficial american a declarat, potrivit NBC News, că Bruxelles, locul unde se află sediul NATO și al Uniunii Europene, este luat în considerare pentru o posibilă vizită a lui Joe Biden.

De asemenea, trei oficiali americani ar fi precizat că președintele SUA va face această călătorie în Europa în următoarele săptămâni.

ADVERTISEMENT

Vicepreședintele SUA a făcut o vizită oficială în România

Cu doar trei zile în urmă, România a primit o vizită oficială din partea vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris.

“Angajamentul SUA față de articolul 5 este absolut ferm. Noi luăm foarte în serios acest lucru și suntem gata să acționăm și să înțelegem că un atac împotriva unei țări NATO este un atac împotriva tuturor aliaților. Suntem fermi în angajamentul nostru.

ADVERTISEMENT

Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Sunt astăzi în România pentru a întări acest angajament și să mulțumesc poporului român. Puterea alianței noastre este acum mai mare decât oricând și puterea acesteia include angajamentul nostru să respectăm, să apărăm integritatea și suveranitatea teritorială a aliaților.

Am trimis recent batalionul Striker, de 1.000 de militari. Astfel, acum sunt 2.000 de militari gata să apere flancul estic al alianței”, a declarat Kamala Harris, în timpul vizitei oficiale în țara noastră.

ADVERTISEMENT