Serialul american ”Dr. Quinn”, difuzat între ianuarie 1993 și mai 1998, a adus pe micul ecran mulți actori, care astăzi sunt apreciați de lumea întreagă. Printre protagoniștii serialului se numără și Joe Lando.
Cel care i-a dat viață personajului Byron Sully s-a transformat total de-a lungul anilor, iar acum, când mai este doar o zi până când actorul împlinește vârsta de 60 de ani, imaginea sa este alta.
Dacă în trecut, fanii îl cunoașteau după pletele sale, zâmbetul larg și siluetă atletă, acum, Joe a încărunțit, a renunțat la freza de altădată, însă și-a păstrat chipul zâmbitor și pofta de viață.
Cu ocazia zilei sale de naștere care se apropie cu pași repezi, celebrul actor de peste hotare a avut parte de o revedere emoționantă.
Distribuția serialului ”Dr. Quinn” s-a reunit și a petrecut în cinstea celui cunoscut încă drept Byron Sully. Alături de cel care își serbează pe 9 decembrie ziua de naștere au fost Jason Adams, William Shickley și Jane Seymour.
Cei din urmă, după întâlnirea care le-a adus aminte de vremurile ce au pus, i-au transmis public lui Joe câte un mesaj aniversar de suflet.
”Chiar și după atâția ani, ei au grijă de mine. Inima mea este plină după ce am petrecut timp cu acești oameni minunați. William Shickley, Jason Adams și cu mine ne-am reîntâlnit să-l aniversăm mai devreme pe Joe (Sully din Dr. Quinn, n.r.). 60 e după colț”, a scris Jane Seymour pe Instagram.
De asemenea, William Shockley, cel care a ajuns și el să se apropie de schimbarea prefixului, având acum 58 de ani, a scris un mesaj pentru fostul său coleg de serial.
Vedeta nu a dat uitării anii petrecuți pe platourile de filmare, ba chiar, Joe a rămas în continuare pentru el un camarad de nădejde, pe care-l numește, simplu, ”frate”.
”La mulți ani, Joe Lando, prietenul meu, fratele meu, tovarășul meu din anii petrecuți pe platourile de filmare de la Dr. Quinn. Acum, după aproape 30 de ani, am înțeles că mai mult decât orice cel mai minunat cadou al vieții este timpul pe care l-am petrecut împreună”, a fost mesajul lui Wiliam Shockley pentru sărbătoritul zilei de mâine.