Johny Romano (24 de ani) a dezvăluit care este numele său real, dar și cum a ajuns să aibă acest nume de scenă, ales de Connect-R.
Concurentul de la Te cunosc de undeva este foarte apreciat pentru melodiile sale și a devenit cunoscut cu ajutorul lui Connect-R.
Numele real al tânărului este Dragomir Dorin Florin, dar niciodată nu a fost strigat așa. Profesorii obișnuiau să-l strige folosind mai mult numele de familie.
La botez, Johny a primit numele Ionuț, care nu este trecut în buletin. Atunci când avea 2-3 ani, tânărul a fost strigat de părinți Johny.
“Numele meu de botez a fost Ionuţ, căci la noi există această tradiţie, de a se da un nume de botez care nu e trecut în buletin.
Ce-i drept, nici Ionuţ nu am prea fost strigat, căci de când îmi amintesc eu, de la 2-3 ani, ai mei m-au strigat Johny.”, a declarat cântărețul pentru VIVA.
Ulterior, artistul a primit actualul nume de scenă la studio, Connect-R fiind cel care i l-a ales.
“Numele de scenă mi l-am primit la studio, chiar de la Nenicu (n.r. Connect-R), căruia nu îi venea să creadă când îi spuneam despre familia mea.
I-am spus: ‘Nenicule, adevărat că sunt roman’, şi atunci mi-a zis prima oară Johny Romano.”, a explicat el pentru sursa citată.
Johny Romano a fost contactat de Connect-R pe Instagram și încă de atunci a simțit că Universul îi pregătește ceva.
Atunci când a citit mesajul de la cântăreț, tânărul mai era cu cineva, și i-a spus persoanei respective: “Există un plan în desfăşurare pe care eu nu îl văd acum!”
Cei doi au stabilit ca tânărul artist să vină la studio și a avut emoții foarte mari, ba chiar s-a temut că nu va mai putea cânta din această cauză. După ce a văzut ce fel de persoană este Connect-R, tânărul s-a liniștit imediat.
“Am vorbit, am stabilit să vin la el la studio. Doamne, ce emoţii… nu vă puteţi închipui! Când m-am apropiat de uşă, simţeam că îmi fuge pământul de sub picioare, îmi auzeam bătăile inimii ca nişte bătăi de tobe.
Ştiam că şi el e om, dar mă gândeam în sinea mea…Nu ştiam cum mă va percepe. Îmi era teamă să nu îmi fie prea ruşine încât să nu pot să cânt…
Și când mi-am dat seama ce fel de om am găsit acolo, căci din prima l-am simţit aşa, cu căldură, m-am liniştit.”, a povestit Johny Romano.
Atunci când i-a prezentat piesa lui Connect-R, tânărul a avut probleme cu internetul. Acest lucru i-a creat și mai multe emoții colegului Ronei Hartner de la Te cunosc de undeva.
După aceea, Connect-R l-a auzit pe tânăr cum cântă. Între timp s-a rezolvat și problema cu internetul, iar cântărețul a fost foarte încântat de cum s-a prezentat Johny.
Cei doi au mai discutat, iar Connect-R i-a pus un rap tânărului, fiind impresionat de cum a cântat.
Tânărul nu l-a putut striga “Relu” pe Connect-R, așa cum este cunoscut printre apropiați. În schimb, Johny a început să-l strige “Nenicule”.