Fotbal international

Jorge Mendes, impresarul lui Ronaldo: “Cristiano a vrut să plece de la Real Madrid la Juventus de iarna trecută”

18.12.2018 | 10:19
Jorge Mendes impresarul lui Ronaldo Cristiano a vrut sa plece de la Real Madrid la Juventus de iarna trecuta
ADVERTISEMENT

Impresarul fotbalistului, Jorge Mendes, a dezvăluit acest lucru abia acum. “Cristiano mi-a spus în ianuarie că vrea să joace la Juventus. În acel moment nu m-am gândit că o înțelegere ar fi posibilă, dar cred că m-am înșelat.”, a spus omul care îi ghidează cariera lui Cristiano Ronaldo.

În perioada de care spune impresarul său, Cristiano Ronaldo se certase cu Florentino Perez, care nu a a vrut să îl ajute în procesele pe care portughezul le avea cu fiscul spaniol. Atunci Ronaldo a dat semne că nu mai vrea să continue pe Santiago Bernabeu. Tot atunci presa engleză scria că Manchester United l-ar vrea înapoi pe portughez. Jose Mourinho a negat acum că ar fi avut posibilitatea să-l ia pe Ronaldo.“Transferul lui Cristiano nu a fost vreodată pe biroul meu”, a spus antrenorul lui Manchester United.

ADVERTISEMENT
Cristiano Ronaldo și impresarul său, Jorge Mendes

Cristiano Ronaldo a vrut să plece mai devreme de la Real Madrid la Juventus! Dacă reușea pierdea Liga Campionilor

Impresarul Jorge Mendes a povestit cum a reușit cel mai spectaculos transfer al verii. “M-am întâlnit cu Paratici (directorul sportiv) și Nedved, înainte de meciul Juve-Real din Torino (în aprilie) și apoi m-am întâlnit și cu Agnelli. Atunci am început să cred că o înțelegere este posibilă.”, a spus Mendes care a dezvăluit că înainte de Mondial afacerea era rezolvată.

“Foarfeca” fabuloasă reușită de Cristiano Ronaldo pe 3 aprilie 2018, în Juventus – Real Madrid 0-3, în “sferturile” Ligii Campionilor

Dacă pleca de la Real Madrid în iarna trecută când antrenor era Zinedine Zidane,  Cristiano Ronaldo nu ar fi putut juca pentru Juventus în Liga Campionilor și nici nu ar fi marcat golul superb de pe Allianz Stadium din Torino, acea “foarfecă”, ce i-a făcut pe fanii lui Juventus să-l aplaude pe portughez. Dar mai ales Ronaldo nu ar fi câștigat a patra oară UEFA Champions League cu Real Madrid. Portughezul e fericit acum la Juventus și are grijă și de fanele sale. Pe Instagram, Cristiano Ronaldo a pus un video incendiar cu el în lenjerie intimă.

ADVERTISEMENT

  • 112 milioane de euro a încasat Real Madrid de la Juventus în schimbul lui Cristiano Ronaldo