Jorge a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK în care a povestit câteva lucruri din culisele industriei podcasturilor de la noi, experiența inedită de acum câțiva ani de la Te cunosc de undeva, dar și despre eticheta de care cu greu a scăpat.
Considerat de unii arogant doar pentru că este foarte sigur pe el, lucru pe care i l-au reproșat și câțiva din foștii concurenți de la Survivor, show în care a participat, Jorge spune că nu asta e titulatura care l-a urmărit, ci aceea de ”frumușel”, cu toate că nu se consideră atât de frumos pe cum îl văd alții. În interviul din rândurile de mai jos, cântărețul își deschide sufletul, sincer, ca de fiecare dată.
Ce te-a inspirat să devii podcaster (Vorba lui Jorge) și cum ai început treaba asta?
Aveam ideea de 2 ani înainte de a începe. Cred că e important să nu te grăbești, să creezi așteptarea și să simți momentul oportun de a porni orice, fie că e podcast, business sau chiar și dietă. E nevoie să fii pregătit de orice și să aloci timp pentru dezvoltare și pentru a crește. Mi-am dorit să cresc ca și moderator și podcastul mi s-a părut cea mai bună idee de a avea și practică, dar și expunere.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpini atunci când creezi un podcast?
Jorge: Provocările au fost la început, acum e doar o chestiune de constanță și perseverență. Cât de prezent vrei să fii? Cât timp aloci? Ce așteptări ai? Pentru că de acolo încep și provocările.
Cum alegi subiectele și invitații pentru episoadele tale?
Invitații sunt în funcție de direcția podcastului, iar direcția este “sufletul”. Eu doar “cer” Universului să îmi dea invitații perfecți pentru fiecare episod și fac tot posibilul ca discuția să fie una exact pe suflet, caldă și cu substanță. Cred că oamenii se simt în largul lor la “Vorba lu’ Jorge” și îmi doresc să fie acest proiect și fiecare episod așa cum e spre binele absolut al privitorilor dar și al nostru, celor implicați.
Pe cine ți-ai dori să ai în podcastul tău și nu ai avut ocazia până acum și de ce?
Exista 2 tipuri de invitați. Cei care au fost deja la Vorba lu’ Jorge și cei care urmează să vina la Vorba lu’ Jorge. :-)). Toate la timpul lor. Eu las să se întâmple cum e cel mai bine pentru toată lumea. Le aranjează Dumnezeu cum știe mai bine.
Ce episoade sau interviuri te-au impresionat cel mai mult și de ce?
Toate episoadele. Iubesc oamenii și fiecare om are o poveste și putem învăța de la oricine. Simt că asta e direcția mea sufletească, să ascult, să fiu prezent pentru fiecare invitat și să îi “provoc” să scoată ce e mai bun din ei. Mă interesează partea de suflet și ce putem învăța din experiențele fiecăruia. La Vorba lu’ Jorge nu e despre senzațional și nici nu dau cu bățul prin gard. Este cu oameni despre oameni.
Ai avut vreodată momente incomode sau neașteptate în timpul unui interviu? Cum le-ai gestionat?
Am fost lăsat cu gura căscată de multe ori de la tot felul de povești de viață. Nici nu iți vine să crezi uneori câte se pot întâmpla în viața unui om și că în spatele unei imagini de vis pot exista așa multe tragedii sau chiar răni. E o șansă pentru fiecare dintre noi să creștem și ce e cel mai frumos e să învățăm să creștem din greșelile altora.
Ce sfaturi ai pentru cineva care vrea să înceapă un podcast?
Jorge: Să găsească o nișă bună, să meargă pe drumul lui/ei și să nu asculte de nimeni. E loc pentru toată lumea și fiecare are fan base-ul lui. Să-i dea înainte fără frică.
Cu cine îți place să stai cel mai mult… de vorbă și de ce?
Cu soția și copiii mei îmi place să discut ore în șir. Nu ne epuizăm niciodată subiectele. Avem limbariță toți și se întâmplă și foarte multe în viețile noastre. Suntem totuși 5. :-))
Ai reușit să scapi de tot de titulatura de ”arogant”? Povestește-mi cum te raportezi la eticheta asta și când ți-a zis cineva ultima oară că ai fi cu nasul pe sus
Nu știu despre ce vorbești. Arogant nu am fost. Poate foarte încrezător pe puterile și talentul meu. Eu sunt un bărbat sigur pe mine și poate că asta e interpretat că “aroganță”. Titulatura era “frumușelu”. Acolo a fost munca mea cea mai grea. Să arăt că am substanță și că sunt mai mult decât un bărbat frumos. Mie nu mi se pare că sunt, știu unii chiar frumoși dar dacă așa zice lumea…. Eu vreau ca ei să vadă dincolo de carcasă și probabil că și de aici a venit și dorința de a face podcast. Să vadă lumea cum sunt cu adevărat. La emisiuni nu ai șansa să te descopere lumea. Rar poți să arați cine ești în 3-4 minute de apariție și atunci trebuie să fie și rating.
Ai vreun ritual de zi cu zi având în vedere că puțină lume îți dă vârsta pe care o ai? Care sunt lucrurile de care ții cont pentru a fi sănătos și a arăta bine?
Jorge: Am multe ritualuri. În primul rând afirmațiile pozitive pe care mi le spun de peste 10 ani și modul în care trăiesc, fac mișcare și mă alimentez. E un stil de viață, un focus permanent, o dedicare către o viață sănătoasă fizic, mental și emoțional. Mâncarea, somnul, alegerea gândurilor, ce iți spui în mintea ta zi de zi, cu cine te înconjori, cât de mult iți dorești să evoluezi. Sunt foarte multe “tabieturi” zilnice și în mai mare parte sunt comportamentale și apoi de rutină zilnică.
Cum te-ai simțit prima dată când ai aflat că va trebui să interpretezi un personaj feminin pe scenă? (referitor la participarea la TCDU)
Era o joacă pentru mine. A fost una dintre puținele emisiuni de pe tv în care am putut să îmi arăt talentul actoricesc dar și de cântăreț. Transformările erau egale și în bărbați, dar și în femei. Probabil fiind foarte sigur pe mine și sexualitatea mea, nu mi-a fost rușine să mă arunc și să fac rolurile de travesty la maxim. Eu chiar mă bucuram. Pentru mine nu era despre note. Era despre cât de bine pot să fac un personaj și cât de sus pot să ridic ștacheta ca să facem o emisiune fabuloasă. Era o competiție pe execuție mai mult decât pe note. Eram nebun când urcam pe scena Te cunosc de undeva. Am învățat multe și în mod special lejeritatea a venit de la rolul Romeo – din Romeo și Julieta de la Operetă, unde a fost o muncă titanică să intrăm în personaj. Acolo am învățat enorm.
Care a fost cea mai dificilă parte a transformării tale în travesty – machiajul, costumul sau atitudinea?
Jorge: Statul toată ziua cu peruci, ciorapi, gene, lentile, unghii, te mânca peste tot. Foarte greu să fii femeie și atunci am învățat să respect și mai mult “găteala” femeilor și cât de multă pasiune pun ca să arate minunat tot pentru noi bărbații. Jos pălăria pentru femei!
A existat vreun personaj feminin pe care l-ai interpretat și care ți s-a părut mai ușor sau mai dificil de redat?
Toate au fost grele. Nu e ca și când m-am născut pe tocuri. Făceam eu să pară ușor pentru că repetam și la studio și la sală, dar și acasă. Făceam ore în șir pregătire în oglindă ca să descopăr acele caracteristici care ies în evidență la o persoană. Orice muncă e grea dacă vrei să o faci foarte bine. De la a face curățenie până la a fi medic. Când ești pasionat și o faci cu drag, vrei să fii mai bun și te încarci și cu un zâmbet de la oameni sau cu un “bună ziua” sau un “mulțumesc”.