După ce i-a fost elev lui Jose Mourinho la Inter în urmă cu 15 ani, Cristi Chivu îi va fi acum adversar din postura de antrenor. Iar portughezul a făcut tot posibilul să-l surprindă pe român și a făcut o mutare neașteptată în primul ”11”.
Fără câțiva jucători importanți care sunt accidentați sau suspendați, Jose Mourinho a fost nevoit să facă câteva schimbări în echipa de start la meciul cu Inter, din prima etapă a grupei de Champions League, care va începe la ora 22:00.
Odată cu noul sezon și revenirea portughezului pe banca ”galacticilor”, titular pe postul de fundaș dreapta a devenit Denzel Dumfries, care i-a luat locul lui Trent Alexander-Arnold. Olandezul adus chiar de la Inter va juca și în această partidă, dar surpriza este că și englezul și-a făcut loc în echipa de start.
Fostul jucător al lui Liverpool va evolua în linia de mijloc, alături de căpitanul Federico Valverde și de Jude Bellingham. Lipsit de Arda Guler și Bernardo Silva, ambii suspendați, ”The Special One” a ales să joace în banda dreaptă a atacului cu Brahim Diaz în detrimentul lui Yan Diomande.
Nici Cristi Chivu nu a stat cu mâinile în sân și a făcut câteva schimbări importante în primul ”11”, în special în compartimentul defensiv. Tehnicianul român a ales să-i titularizeze pe Benjamin Pavard și Yann Bisseck, lăsându-i pe bancă pe mai experimentații Manuel Akanji și John Stones.
Cel mai bun jucător al Interului în sezonul precedent, Federico Dimarco este accidentat, astfel că în locul său în banda stângă apare Carlos Augusto. Și tot în linia de mijloc, Chivu a preferat să-l joace pe Curtis Jones în locul lui Petar Sucic.
Chiar înainte de startul partidei de pe Santiago Bernabeu, Denzel Dumfries a mers să-și salute foștii coechipieri la ieșirea pe gazon. Olandezul s-a întreținut câteva momente cu câțiva dintre jucătorii Interului.
Chivu își dorește să pună capăt unui blestem care durează de aproape 60 de ani. ”Nerazzurrii” au câștigat o singură dată pe terenul Realului, pe 1 martie 1967, pierzând în schimb de nu mai puțin de opt ori.