Premier League

Jose Mourinho a rămas fără atacanți! Heung-Min Son s-a accidentat în meciul cu Aston Villa și ar putea rata tot sezonul

18.02.2020 | 15:36
Jose Mourinho a ramas fara atacanti HeungMin Son sa accidentat in meciul cu Aston Villa si ar putea rata tot sezonul
ADVERTISEMENT

Heung-Min Son se alătură listei de indisponibili de la Tottenham. După accidentarea suferită de Harry Kane la începutul lunii ianuarie, atacantul coreean și-a fracturat mâna în meciul cu Aston Villa, câștigat de formația lui Jose Mourinho cu 3-2, și va absenta de pe gazon în următoarea perioadă.

Son, accidentat după „dubla” din meciul cu Aston Villa

Heung-Min Son a contribuit decisiv la victoria lui Tottenham cu Aston Villa, după două goluri marcate în minutele 47 și 92, dar nu a putut să se bucure de cele trei puncte obținute, din cauza unei accidentări.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul sud-coreean a suferit o fracutra la mâna dreaptă și, chiar dacă Tottenham a anunțat printr-un comunicat că va lipsi „câteva săptămâni”, englezii de la Sky Sports transmit că Heung-Min Son va rata tot sezonul.

Tottenham a anunțat că Son se va opera în această săptămână, urmând ca staff-ul medical al clubului să hotărască data la care poate reveni pe gazon: „Heung-Min Son va suferi o intervenție chirurgicală zilele viitoare după ce și-a fracturat mâna dreaptă. După operație, echipa noastră medicală va stabili metodele de recuperare”.

ADVERTISEMENT

Heung-Min Son se alătură pe lista jucătorilor ofenisivi indisponibili pentru Jose Mourinho, alături de Harry Kane, care ieșea accidentat în minutul 74 al partidei cu Southampton de la începutul acestui an, și nu va putea juca până la sfârșitul lunii martie, din cauza unei rupturi la coapsa stângă.

Soluțiile lui Jose Mourinho

Fără cei mai importanți jucători de atac, Jose Mourinho este obligat să improvizeze în centrul ofensivei în următoarea perioadă.

ADVERTISEMENT

Singurele soluții rămase pentru tehnicianul portughez sunt Lucas Moura și Steven Berghijn, fotbaliști obișnuiți, mai degrabă, cu roluri în benzile atacului.

În acest sezon, Heung-Min Son a fost unul dintre cei mai prolifici de la Tottenham, reușind să marcheze nouă goluri în Premier League și alte cinci în Liga Campionilor.

ADVERTISEMENT

Prima partidă în care Tottenham va evolua atât fără Harry Kane, cât și fără Son, este cel lui RB Leipzig, programat miercuri î n optimile Champions League.

ADVERTISEMENT