Premier League

Jose Mourinho a recidivat în timp de pandemie de COVID 19. S-a implicat din nou în distribuirea de alimente pentru persoanele izolate

30.04.2020 | 13:36
Jose Mourinho a recidivat in timp de pandemie de COVID 19 Sa implicat din nou in distribuirea de alimente pentru persoanele izolate
ADVERTISEMENT

Despre antrenorul echipei Tottenham, portughezul Jose Mourinho, nu se poate spune că nu este unul dintre cele mai mediatizate personaje din peisajul fotbalului din Marea Britanie, chiar și în perioadă de coronavirus.

Jose Mourinho, lăudat și criticat pentru acțiunile sale în timp de pandemie

The Special One are și lumini, dar și umbre în această perioadă cu totul specială pentru întreaga omenire. A fost criticat pentru faptul că a fost surprins pregătind într-un parc londonez trei jucători ai lui „Spurs”, fără reguli de distanțiere socială.

ADVERTISEMENT

Mourinho și-a cerut imediat scuze public, recunoscându-și greșeala comisă și faptul că în acest fel a oferit un prost exemplu de nerespectare a regulilor de carantină.

Ce a scris site-ul lui Tottenham

Însă mai importante sunt implicările sale, care nu au deloc aspect publicitar, de imagine, ci vin din interiorul sufletului portughezului, la acțiunile de ajutorare a persoanelor izolate, singure, lipsite de aportul familiei.

ADVERTISEMENT

„Jose a făcut prima livrare săptămânală de produse de grădină proaspete chiar de la centrul de alimente de la stadionul nostru. Restul alimentelor vor fi distribuite de @HaringeyCouncil către cei în nevoie”, a fost mesajul postat pe paginile de socializare ale clubului Tottenham.

A mai participat la o acțiune similară cu o lună în urmă

Este a doua acțiune de acest gen la care Mourinho a aderat fără a clipi, după cea în care, la puțin timp după ce Premier League a fost oprită de pandemia de coronavirus, a fost surprins în timp ce pregătea pungi cu alimente.

ADVERTISEMENT

Lusitanul era echipat corespunzător, cu mască și cu mănuși, în timp ce ambala pungile care urmau să fie distribuite prin asociațiile de voluntari la persoanele fără familii.

A semnat cu Tottenham anul trecut

Jose Mourinho este antrenor la Tottenham abia din toamna lui 2019, când l-a înlocuit pe Mauricio Pochettino.  În momentul întreruperii campionatului, Tottenham era pe locul 8, la 7 puncte de locurile de Champions League.

ADVERTISEMENT

Echipa londoneză a fost eliminată și din Champions League de RB Leipzig, după ce a pierdut în dublă manșă, scor 0-1 si 3-0. Jose Mourinho este la al treilea club antrenat în Anglia, după două mandate cu Chelsea și unul cu Manchester United.

ADVERTISEMENT