Jose Mourinho (63 de ani) va fi noul antrenor al lui Real Madrid începând cu următorul sezon, iar portughezul deja își plănuiește campania de transferuri cu minuțiozitate, întrucât cea de anul trecut a fost una dezastruoasă. Pe lângă zona mediană, noul antrenor al madrilenilor vrea să-și aducă și un stoper pe care să se poată baza, iar principala variantă ar fi Alessandro Bastoni, starul lui Cristi Chivu, care a apărut și printre dorințele rivalilor de la FC Barcelona.
Real Madrid pregătește o reconstrucție la echipă, iar în această vară vor apărea foarte multe plecări și foarte multe achiziții la echipă. Jose Mourinho vrea mână liberă în ceea ce privește transferurile, iar una dintre variantele pe care el le vede printre cele mai bune în centrul defensivei este Alessandro Bastoni.
Stoperul cotat la 70.000.000 de euro nu a avut cel mai bun sezon al său, însă este curtat atât de Real Madrid, cât și de Barcelona. Jurnalistul Miguel Serrano a informat că italianul este una dintre țintele pe care „The Special One” deja le-a stabilit, iar acest transfer ar putea însemna o lovitură dură și pentru rivali.
Starul italian s-a dat de gol pe Instagram, unde nu a ezitat să aprecieze postarea în care celebrul jurnalist Fabrizio Romano a anunțat că Jose Mourinho va fi noul antrenor principal al lui Real Madrid începând cu sezonul 2026/2027 și că va avea un contract valabil pentru următorii trei ani.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/05/jose-1-scaled.jpg)
Alessandro Bastoni era un fotbalist extrem de promițător, însă forma sa din ultima vreme a lăsat de dorit. El nu a făcut cel mai bun sezon pentru Inter și Italia, iar acest lucru i-a atras critici dure, mai ales după ce a văzut cartonașul roșu în prima repriză a meciului de baraj decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial, pe care „Squadra Azzurra” l-a pierdut contra Bosniei în cele din urmă.
În Serie A, el a trecut printr-o perioadă oribilă după ce a simulat grosolan în derby-ul cu Juventus, iar gestul său a atras un al doilea galben și implicit o eliminare a adversarului. După acest episod, italianul a fost ținta jignirilor și chiar a amenințărilor, iar Cristi Chivu a luat atitudine și a încercat de mai multe ori să-l apere în spațiul public.