Sport

Jose Mourinho, nervos după Venezia – AS Roma 3-2: “Nu vreau să mai spun nimic. E mai bine să tac”

Jose Mourinho a avut o săptămână de coşmar la AS Roma, iar înfrângerea cu Venezia l-a scos din sărite pe "The Special One"
07.11.2021 | 18:55
Jose Mourinho nervos dupa Venezia  AS Roma 32 Nu vreau sa mai spun nimic E mai bine sa tac
ADVERTISEMENT

AS Roma a fost învinsă de Venezia, scor 2-3, în etapa a 12-a din Serie A, astfel că Jose Mourinho a ajuns la trei meciuri fără victorie la formaţia din capitala Italiei.

Jose Mourinho, nervos pe arbitraj după Venezia – AS Roma 3-2

Jose Mourinho a susţinut că Venezia a primit prea uşor o lovitură de la 11 metri, când AS Roma conducea cu 2-1. În plus, “The Special One” a precizat că şi echipa lui trebuia să beneficieze de un penalty.

ADVERTISEMENT

“Ne-am creat multe ocazii, am jucat, dar să marchezi doar două goluri este prea puțin. Al doilea gol al celor de la Venezia… Trebuie să mă protejez, pentru că nu pot spune ce se întâmplă cu adevărat pe teren. Nu vreau sa mai spun nimic.

Chiar si cartonasele galbene pentru faulturi tactice nedate…Episoadele în defavoarea noastră? Într-o zi le voi intelege. Anumite reguli sunt făcute pentru cei care înțeleg foarte puțin din fotbal, dar ei sunt cei care decid. Când e final de sezon e altceva, când în schimb e o acumulare săptămână de săptămână… încep să cred că e mai bine să tac”, a spus Jose Mourinho.

ADVERTISEMENT

Jose Mourinho, scos din sărite de un jurnalist înaintea meciului

Jose Mourinho a fost nervos şi la conferinţa de presă premergătoare meciului cu Venezia, când o întrebare pusă de un jurnalist italian l-a scos din sărite.

“Sunt şase luni de când ai semnat cu AS Roma. Ai schimba vreo alegere făcută, o declaraţie, o cerere sau orice altceva ai ales?”, l-a întrebat jurnalistul Marco Juric, iar Jose Mourinho s-a enervat imediat.

ADVERTISEMENT

“Eşti aici la fiecare conferinţă de presă, dar ori vrei să pari foarte inteligent şi vrei ca şi ceilalţi să creadă asta, ori nu eşti deloc inteligent. Eu vreau să cred că eşti inteligent, dar îţi place să faci astfel de chestii”, a fost răspunsul tranşant al lui Jose Mourinho.

După ce a oferit răspunsul, Jose Mourinho a părăsit conferinţa de presă, vizibil iritat de întrebarea adresată de jurnalistul italian.

ADVERTISEMENT

S-a contrat cu un jurnalist şi după remiza cu Bodo/Glimt

Joi, în grupele Conference League, AS Roma a remizat, pe teren propriu, cu Bodo/Glimt, scor 2-2, după ce norvegienii i-au administrat lui Jose Mourinho o înfrângere drastică, scor 1-6, în etapa precedentă a competiţiei europene.

La finalul meciului, Jose Mourinho s-a contrat cu un jurnalist norvegian, la flash-interviu, după ce antrenorul lui AS Roma s-a plâns că nu a primit o lovitură de la 11 metri.

Jan Age Fjortoft: În care dintre situații credeți că trebuia acordat penalty? Vreau să o aud de la antrenorul Romei.

Jose Mourinho: Nu ai văzut?

Jan Age Fjortoft: Eu sunt doar un simplu reporter.

Jose Mourinho: Nu. Spune-mi ce ai văzut?

Jan Age Fjortoft: Eu nu am putut să văd, stăteam prea departe. Așa că trebuie să-mi spuneți.

Jose Mourinho: Nici la televizor nu ai văzut? Nu te-ai uitat după meci?

ADVERTISEMENT