Jovo Lukic a marcat unul dintre golurile începutului de sezon în SuperLiga României. Atacantul celor de la U Cluj a trimis mingea în poarta Petrolului cu un șut din prima de la peste 30 de metri. Vârful bosniac poate ajunge în această perioadă de mercato la FCSB, după plecarea lui Daniel Bîrligea.
Jovo Lukic a reușit „dubla” în meciul cu Petrolul. Atacantul celor de la U Cluj a redus din diferență în repriza secundă și a marcat golul de 2-3. Vârful s-a înălțat peste defensiva adversă la un corner și l-a învins pe portarul prahovenilor.
Petrolul a fost echipa care a înscris prima în meciul de pe Cluj Arena, însă ardelenii și-au revenit rapid. În minutul 12, Macalou a fost angajat cu o pasă în profunzime. Extrema nu a mai ajuns la balon, întrucât Lukas Zima, goalkeeperul prahovenilor, a ieșit în întâmpinare și a respins.
Execuția portarului Petrolului a fost însă una modestă. A trimis mingea în lateral, iar acolo a apărut Jovo Lukic. Atacantul a profitat de faptul că goalkeeperul advers era încă în afara suprafeței de pedeapsă și a șutat cu stângul, din prima. Mingea s-a dus direct în poarta prahovenilor. Vezi aici execuția.
Jovo Lukic ar putea ajunge în această vară la FCSB. Roș-albaștrii au rămas fără unul dintre atacanții de bază după ce Daniel Bîrligea a fost cedat în Serie A, la Frosinone, pentru 1,5 milioane de euro. U Cluj cere 3 milioane de euro pentru atacantul bosniac, însă Mihai Stoica a precizat că FCSB este dispusă să achite doar jumătate din suma solicitată.
„Jovo Lukic mi s-ar părea o soluție, dar nu cred că se pune problema. E jucător sub contract cu U Cluj. Ei au zis că face 3 milioane de euro, Gigi a spus un milion jumate. Distanța e mult prea mare și atunci mai mult de 1,5 clar Gigi nu dă, iar mai puțin de 3 nu cred eu că acceptă U Cluj. Trebuie să accepte și el, înțeleg că a avut oferte pe bani foarte mulți”, a declarat Meme Stoica la Prima Sport.