Fotbal international

Joyksim Dawa, convocat la Mondial?! “Este prima variantă pentru selecţioner!”. De ce nu a prins lotul iniţial: “Acolo s-a rupt totul!”. Exclusiv

Naţionala Camerunului este una dintre prezenţele colorate la turneul final. Africanii îşi propun să scrie istorie, iar la lot ar putea să fie chemat şi un Joyksim Dawa de la FCSB.
22.11.2022 | 10:33
Joyksim Dawa convocat la Mondial Este prima varianta pentru selectioner De ce nu a prins lotul initial Acolo sa rupt totul Exclusiv
Joyksim Dawa, convocat la Mondial?! "Este prima variantă pentru selecţioner!". De ce nu a prins lotul iniţial: "Acolo s-a rupt totul!". Sursa foto: africafootunited.com
ADVERTISEMENT

Naţionala din Camerun are planuri mari pentru această ediţie a Cupei Mondiale. Samuel Eto’o, preşedintele Federaţiei Cameruneze de Fotbal a spus că echipa sa îşi propune să câştige competiţia, iar oricine nu e dispus să se sacrifice pentru acest ideal, poate să plece de la echipă.

Joyksim Dawa, convocat la Mondial?! “Este prima variantă pentru selecţioner!”

Fundaşul central al celor de la FCSB, Joyksim Dawa, a fost unul dintre jucătorii care sperau să fie convocaţi de selecţionerul Rigobert Song, dar nu a prins lista finală. FANATIK a stat de vorbă cu Francis Ajumane, unul dintre jurnaliştii camerunezi prezenţi la eveniment şi care a spus că Dawa ar putea face, totuşi, pasul la Cupa Mondială:

ADVERTISEMENT

“Este unul dintre primii jucători pe listă, cred că prima variantă pentru selecţioner. Dacă se accidentează cineva din apărare, mai mult ca sigur că va fi convocat Dawa. Joacă la voi, la Steaua. Îl ştim bine. 

Nu este un fundaş atât de mobil, dar are talie, loveşte bine mingea cu capul. Pentru noi este un jucător important şi pentru viitor, chiar dacă acum nu a fost convocat. Deocamdată”.

ADVERTISEMENT

“Totul s-a rupt la meciul din preliminarii împotriva Coastei de Fildeş. A gafat la goluri!”

L-am întrebat pe jurnalistul camerunez de ce crede că Dawa nu a fost pe listă, el fiind folosit în preliminariile pentru Campionatul Mondial: “Totul s-a rupt la meciul din preliminarii împotriva Coastei de Fildeş. Ei sunt un fel de rivali pentru noi şi meciurile cu ei sunt foarte importante.

Selecţionerul l-a folosit pe Dawa fundaş dreapta. Nu este poziţia lui şi toată lumea ştia asta. Dar atunci a greşit la goluri şi a fost momentul în care s-a rupt ceva. 

ADVERTISEMENT

Am pierdut cu 0-2 şi au fost probleme, iar Dawa a plătit şi el. Dar, locul lui nu este acolo. El nu e un fundaş mobil, are gabarit, statură bună, el trebuie să joace în centrul defensivei”, a spus Ajumane.

Francis Ajumane, jurnalist camerunez aflat la CM 2022. Foto: Fanatik
Francis Ajumane, jurnalist camerunez aflat la CM 2022. Foto: Fanatik

Joyksim Dawa a bifat 9 prezenţe în naţionala Camerunului

Naţionala din Camerun debutează joi la turneul final din Qatar. Africanii sunt în “grupa morţii”, alături de Brazilia, Elveţia şi Serbia. Primul meci va fi împotriva selecţionatei conduse de Murat Yakin, de la ora 13:00.

ADVERTISEMENT

Joyksim Dawa a fost transferat la FCSB în această vară, de la FC Botoşani. Fundaşul camerunez a evoluat în 25 de meciuri în această toamnă, dar s-a evidenţiat mai mult prin stângăciile şi gafele din defensivă decât prin realizări.

Fundaşul central a bifat şi 9 selecţii în naţionala Camerunului. Ultima prezenţă a sa în prima reprezentativă este meciul împotriva Coastei de Fildeş, din 2021. Atunci, Camerun a pierdut cu 0-2 în preliminariile Mondialului.

Joyksim Dawa, în tricoul FCSB
Joyksim Dawa, în tricoul FCSB
  • 26 de ani are Joyksim Dawa
  • 800.000 de euro este cota de piaţă a fundaşului central camerunez

  • 1,42 este cota NetBet pentru pronosticul „peste 1,5 goluri” la meciul Elveția – Camerun. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT