Fotbal intern

Vali Lazăr salută transferul lui Juan Albin: “Dinamo ar avea şanse la titlu”

Chiar dacă s-a "trezit" mai târziu în ceea ce priveşte transferurile din această vară, Dinamo pare să recupereze pe zi ce trece, având ţinte dintre cele mai spectaculoase. Ultimul vizat de...
01.07.2017 | 17:01
Vali Lazar saluta transferul lui Juan Albin Dinamo ar avea sanse la titlu

Chiar dacă s-a “trezit” mai târziu în ceea ce priveşte transferurile din această vară, Dinamo pare să recupereze pe zi ce trece, având ţinte dintre cele mai spectaculoase. Ultimul vizat de conducerea “câîinilor roşii” este fostul elev al antrenorului Cosmin Contra la Petrolul, uruguayanul Juan Angel Albin, acum în vârstă de 31 de ani, care ar putea veni din postura de jucător liber de contract.

Ultima oară în Mexic, la Veracruz, Juan Albin a fost coleg de echipă cu Contra la Getafe, iar în campionatul României a fost printre cei mai buni stranieri. Fostul mijlocaş al lui Dinamo, Valentin Lazar crede că gruparea din “Ştefan cel Mare” ar putea fi una dintre favoritele la titlu în noul sezon, în cazul în care ar reuşi transferul fotbalistului sud-american.

Albin ar putea fi a treia achiziţie a “câinilor” în această vară

Ar fi pentru gruparea “alb-roşie” a treia tranzacţie a verii, după mijlocaşul stânga, Diogo Salomao, şi fundaşul central, Giorgios Katsikas. Juan Angel Albin este un decar autentic, pe vremea în carea a evoluat la Petrolul înscriind 15 goluri. “În campionatul nostru, cu câţiva jucători de valoare, e o sansă mare ca Dinamo să se bată la campionat şi Cupă şi să facă o figură frumoasă în Europa”, a spus Lazăr.

Dinamo l-ar putea întoarce din drum şi pe Claude Dielna. Fundaşul francez, căruia i-a expirat împrumutul în Ştefan cel Mare în această vară, a devenit, între timp, liber de contract, iar dacă nu îşi va găsi echipă în timp util ar putea ajunge din nou sub comanda lui Contra. Pe lista “alb-roşiilor” se află şi atacantul de 23 ani legitimat la Juventus, Francesco Margiotta.

Tags: