România și-a aflat adversarele din preliminariile pentru CM 2026. În Grupa H, Mircea Lucescu va întâlni din nou Austria ca selecționer, formație pe care a învins-o cu 4-0 în urmă cu 38 de ani și cu care se va duela pentru un loc la Mondial.
Una dintre adversarele României pentru preliminariile la Mondial este Austria, națională cu care Mircea Lucescu are o istorie foarte interesantă. În 1986, echipa națională sub comanda lui “Il Luce” a câștigat cu 4-0 în fața austriecilor într-un duel de mare importanță pentru calificările la EURO 1988.
Din cauza regimului comunist de la acea vreme, Mircea Lucescu a fost demis și schimbat cu Emerich Ienei. Selecționerul de 79 de ani a rămas atunci cu un gust amar și spunea la acea vreme că nu vrea să mai revină “niciodată” la echipa națională.
Însă, anii au trecut, iar “Il Luce” are 6 din 6 victorii în actuala sa stagiune la naționala României. După succesul din Liga Națiunilor, Lucescu vrea să îi conducă pe “tricolori” către Cupa Mondială din 2026, iar drumul până acolo pare unul accesibil.
În urma adversarelor din Grupa H, dar mai ales a prezenței Austriei în aceasta, Horia Ivanovici a numit acest moment ca fiind destinul lui Mircea Lucescu la naționala României.
“Nu pot să nu mă gândesc că nu este o chestiune de destin aici. Meciul după care Mircea Lucescu a fost dat afară de la națională a fost o victorie cu 4-0 împotriva Austriei în Ghencea.
Tot ce se întâmplă în jurul lui Mircea Lucescu este un destin. A fost dat afară acum 38 de ani după victoria aceea. Iar cum în grupa pentru preliminariile Campionatului Mondial îți pică Austria.
Nu are cum să nu fie destin. Bosnia și Herțegovina este un adversar incomod. Cipru și San Marino ne convin foarte mult”, a spus Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA.