Copa del Rey a ajuns la nivelul şaisprezecimilor, tur în care au intrat în competiţie şi greii din Primera Division. Cu toate că s-a impus cu 4-1 la Cartagena, pe terenul echipei locale care evoluează în liga a treia, catalanii au avut ceva emoţii la început, după ce gazdele au deschis scorul şi au condus chiar vreo zece minute. La eveniment a asistat şi un român, rezerva de portar a celor de la Cartagena. George Savu (30 de ani) a ajuns în ligile inferioare din Spania în urmă cu un an şi jumătate după ce în trecutul nu foarte îndepărtat a jucat în Liga 1 pentru Ceahlăul Piatra Neamţ şi Victoria Brăneşti.
A ales să joace în străinătate, chiar dacă nu la un nivel foarte înalt, dar destinul i-a adus în cale Barcelona şi sînt şanse mari ca la vară să bifeze promovarea în a doua ligă spaniolă. “Pentru noi, jucătorii Barcelonei păreau precum nişte supereoi! N-o fi fost Messi pe teren, dar au jucat titulari cinci campioni mondiali! Ce vrei mai mult? Nici nouă nu ne venea să credem cînd îi conduceam! Nici unuia dintre cei peste 15.000 de oameni prezenţi pe stadion!”, a declarat Savu pentru FANATIK vizavi de meciul cu Barcelona pe care l-a trăit la maximum, chiar dacă doar de pe banca de rezerve.
Portarul s-a ales şi cu promisiunea că după meciul retur va avea tricoul lui Pinto, goalkeeperul titular al Barcelonei în meciurile de Cupă. “Mi-ar fi plăcut să-l iau pe-al lui Valdes, dar el s-a accidentat. Şi de Puyol îmi place mult, dar cînd am ajuns eu la el deja era dezbrăcat, ca de altfel toţi coechipierii lui… De aia nu am luat nici de la Pinto, dar e bine că mi l-a «rezervat» pentru retur”, se amuză Savu, care apoi vorbeşte cu emoţie despre cel care va fi meciul carierei sale de pînă acum.
Fiind rezervă în campionat, în mod logic, Savu ar fi trebuit să fie titular în Cupă, motiv pentru care a apărut, inevitabil, o întrebare: “De ce n-a jucat?”. Dilema este însă rezolvată rapid de protagonist şi ne dăm seama că totul are cel mai tare final fericit posibil pentru el. “Nu joci în fiecare zi împotriva Barcelonei, aşa că antrenorul a vrut ca fiecare dintre noi să intre cîte un meci. Dar eu am fost pus să aleg, fiind portarul titular în Cupă şi am zis că vreau să apăr pe «Nou Camp». Aşa că pe 17 decembrie voi fi titular pe cel mai mare stadion din Europa. O realitate la care nici nu îndrăzneam să visez, dar uite că se va întîmpla”, a continuat portarul în discuţia cu FANATIK.
Momentele pe care le trăieşte în prezent îl fac pe Savu să nu regrete că a ales să plece din România în ligile inferioare spaniole. “Am vrut să fac o schimbare, iar ajutor mi-a fost impresarul meu, Marius Lulea, fost jucător la Sportul. Nu îmi pare rău că am venit aici, fiindcă liga a treia spaniolă e peste al doilea eşalon din România, iar din punct de vedere financiar mă descurc mult mai bine. Nu sînt deloc probleme, cum am avut în România, unde am pierdut banii pe ultimele şase luni pe care trebuia să-i primesc de la Victoria Brăneşti”, şi-a încheiat fotbalistul povestea.
George Savu (al şaptelea, de la stînga la dreapta, pe rîndul de sus) este titular la Cartagena la meciurile din Cupa Spaniei
Ex-nemţeanul (cu faţa) spune că în Spania, în ciuda crizei, nu este păcălit la bani ca în România
George Savu şi-a dus copiii pe stadion de mici