Fotbaliștii Barcelonei i-au surprins într-un mod plăcut pe fani înainte de meciul cu Rayo Vallecano. Fotbaliștii antrenați de Hansi Flick au ieșit pe gazonul arenei Camp Nou în tricouri cu Ronaldinho, care a împlinit 46 de ani pe 21 martie, cu o zi înainte de această partidă. De unde a pornit, de fapt, gestul jucătorilor.
Mai mulți jucători ai Barcelonei, printre care Lamine Yamal, Pedri, Ferran Torres, Dani Olmo, Gavi sau Marc Bernal, și-au făcut apariția pe gazon înainte de meciul cu Rayo în tricouri cu Ronaldinho, legendarul „decar” al formației blaugrana, care a împlinit 46 de ani sâmbătă, 21 martie. Gestul acestora a fost apreciat de fanii de pe rețelele sociale.
Dincolo de aniversarea lui Ronaldinho, gestul fotbaliștilor Barcelonei a avut și un element de marketing, deoarece clubul catalan a relansat duminică, alături de sponsorul tehnic, tricoul purtat în meciurile de pe teren propriu din sezonul 2005-2006, când gruparea catalană cucerea UEFA Champions League, iar Ronaldinho era deținătorul Balonului de Aur.
Ronaldinho a semnat cu Barcelona în 2003, fiind achiziționat de la PSG la un an după ce cucerise Cupa Mondială alături de naționala Braziliei. Cele 5 sezoane petrecute de „decarul” brazilian în Spania au fost extraordinare, acesta devenind cel mai important fotbalist din lume. Starul sud-american a punctat de 94 de ori și a oferit 70 de pase decisive în cele 207 meciuri jucate pentru Barcelona.
Brazilianul a cucerit UEFA Champions League, două titluri în La Liga și două Supercupe ale Spaniei, însă impactul său a trecut dincolo de gazon, stilul său extraordinar fiind apreciat chiar și de către fanii rivalelor. „Era Ronaldinho” la Barcelona s-a încheiat în 2008, odată cu sosirea lui Pep Guardiola pe banca tehnică, starul brazilian fiind vândut la AC Milan. În 2025, Ronaldinho a fost prezent în România, la Iași, pentru un meci demonstrativ.
Tricoul retro purtat de jucătorii Barcelonei înainte de meciul cu Rayo Vallecano poate fi achiziționat de către fani la prețul de 130 de euro (aproximativ 660 de lei), de la magazinul oficial al clubului. Modelul simplu, fără numele și numărul lui Ronaldinho, costă 100 de euro (aproximativ 510 lei). Acesta poate fi cumpărat doar în varianta cu mânecă lungă.