Fotbal intern

Jucătorii de la CFR Cluj i-au dedicat victoria cu Voluntari lui Dan Petrescu: ”Știm cât de obsedat este”

21.12.2019 | 22:29
Jucatorii de la CFR Cluj iau dedicat victoria cu Voluntari lui Dan Petrescu Stim cat de obsedat este
ADVERTISEMENT

Jucătorii echipei CFR Cluj i-au dedicat victoria din meciul cu FC Voluntari antrenorului Dan Petrescu, care duminică va împlini 51 de ani.

Jucătorii de la CFR Cluj i-au dedicat victoria cu Voluntari lui Dan Petrescu: ”Nu ne-am gândit la vacanță”

”Nu a fost un meci ușor pentru noi. Voluntariul are un fotbal frumos, dar noi am jucat serios, nu ne-am gândit la vacanță. Am vrut victoria, pentru că știm cât de obsedat este antrenorul să câștige și doream să-i oferim trei puncte de ziua lui”, a declarat Mario Camora.

ADVERTISEMENT

”Ne vom primi banii înainte de Crăciun, sunt sigur de asta. Merităm acest cadou. Nu e treaba noastră interdicția primită de club, noi trebuie să ne antrenăm și să jucăm. Am vorbit cu Culio, sper să rămână, dar este foarte greu”, a fost dedicația jucătorului de la CFR Cluj pentru Dan Petrescu după victoria de la Voluntari.

”Cel mai bun sezon de când sunt eu la CFR”

”Cel mai mult contează că am tratat serios meciul. Am marcat repede și ne-am făcut meciul ușor. Dan Petrescu pregătește foarte bine meciurile, dar în asemenea jocuri se vede maturitatea”, a spus și mijlocașul Ciprian Deac.

ADVERTISEMENT

”Am marcat multe goluri, nu am primit, și terminăm cu bine cel mai bun sezon de când sunt eu la CFR. Ne pare rău că pleacă Juan Culio. A făcut lucruri minunate pentru CFR și e un om deosebit. Ne-am dorit foarte mult să-i oferim victoria lui Dan Petrescu”, a afirmat fotbalistul.

Minteuan, explicație puerilă pentru absența lui Petrescu

”Dan Petrescu nu a venit la interviuri pentru că trebuie să plece undeva. Sigur o să dea o masă de ziua lui. Avem un lot destul de valoros și numeric așa că nu este nicio problemă. Îi lăsăm pe cei din conducere să rezolve problema interdicției la transferuri”, a precizat Alin Minteuan.

ADVERTISEMENT

”A fost emoționant, deoarece echipa a fost alături de mine. Mă bucur că avem o vacanță plăcută pentru că suntem pe primul loc. Decizia mea este să merg alături de familie, pentru că este cel mai important lucru”, a declarat și Juan Culio.

Culio vrea să antreneze CFR Cluj

”Sper că mă voi întoarce într-o zi la CFR ca antrenor. Mi-am dat viața pentru club și plec de aici fericit. Ieri Dan Petrescu era nervos și i-am spus ‘calm Mister’. Colegii m-au rugat să rămân”, a încheiat mijlocașul argentinian.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj a învins FC Voluntari, scor 4-0, în etapa a 22-a din Casa Pariurilor Liga 1, și a încheiat anul 2019 pe prima poziție în clasament. Bogdan Mara a declarat pentru FANATIKvor merge la TAS pentru a le fi ridicată interdicția la transferuri.

ADVERTISEMENT