UTA s-a impus cu 1-0 pe terenul lui CFR Cluj. Unicul gol al confruntării a fost înscris de Ioan Hora în minutul 75 al meciului. ”Pentru noi e un rezultat enorm. Am reușit să învingem campioana” , a spus omul care a adus victoria.
UTA, după a doua victorie consecutivă în deplasare (3-2 la Botoșani acum două etape), chiar dacă a pierdut la Arad etapa trecută (1-3 cu Gaz Metan Mediaș),a urcat pe locul 5, imediat după altă revelație a acestui sezon, Academica Clinceni, în urma celor 3 „granzi” ai campionatului, FCSB, Universitatea Craiova și CFR Cluj.
Ioan Hora, autorul golului de 3 puncte din „Gruia”, este de părere că pauza de două săptămâni prilejuită de jocurile echipelor naționale i-a ajutat pe arădeni să obțină toate cele trei puncte.
”Victoria asta ne dă un moral foarte bun”
”E ceva extraordinar. Cred că aceste două săptămâni de pauză pentru meciurile echipelor naționale, în care ne-am pregătit foarte bine, au dat roade până la urmă.
E important acuma ce culori apăr. Mă bucur în primul rând că am reușit să câștigăm, să luăm cele trei puncte pentru că vedeți cum e clasamentul, se strânge și noi aveam nevoie de puncte. Pentru că încă nu suntem constanți în a câștiga puncte și victoria asta ne dă un moral foarte bun.
Aș fi dat mâna și aș fi zis hai să tragem linie dacă mi-ar fi spus cineva că o să fim pe locul 5. E o performanță ce am reușit până acuma. Sper să continuăm pe aceeași linie și să reușim să ne menținem cât mai sus posibil”, a declarat Ioan Hora.
-
Băiatul lui Claudiu Niculescu, declarații dure: "Tata e antrenor la Chiajna? El nici nu-și cunoaște nepotul!" Exclusiv
-
Live Blog Serie A, etapa a 25-a. Răzvan Marin pasă de gol în Cagliari - Bologna! AC Milan, remiză la ultima fază
-
Ce norocos! A câștigat o avere la loterie cu un bilet de doar 3 lei! Cum a fost posibil?
Antrenorul Laszlo Balint a crezut că echipa sa se poate impune pe terenul campioanei României chiar dacă mulți nu le dădeau șanse. UTA a reușit să treacă peste problemele defensive pe care le-a avut în jocul precedent din campionat, 1-3 cu Gaz Metan Mediaș chiar la Arad.
”Am reușit să-i fac pe băieți să creadă că putem să câștigăm”
”Noi am crezut în potențialul nostru chiar dacă așa cum spuneați și dumneavoastră foarte multă lume nu se aștepta ca noi să câștigăm aici. Cei mai optimiști suporteri sperau într-un punct. Iată că am reușit să le obținem pe toate trei și este adevărat am lucrat foarte mult în ultima perioadă să remediem problemele defensive pe care le-am întâmpinat în ultima etapă.
Mă bucur că în mare parte am reuși chiar dacă în prima repriză am mai avut anumite momente de vulnerabilitate. Ce e foarte important pentru mine este că la pauză am reușit să-i fac pe băieți să creadă că putem să câștigăm. Nu le-am spus că trebuie să ne mulțumim cu puțin trebuie să credem că suntem la același nivel cu CFR. E adevărat că a trebuit să știm să luptăm cu armele noastre. Și mă bucur că până la urmă am reușit să îndreptăm punctele către noi.
E adevărat suporterii tot timpul sunt pretențioși. Ideea este că noi încercăm să luăm meciurile așa cum vin. Acuma trebuie să sărbătorim pentru că merităm. Avem o zi liberă după care de marți începem să pregătim foarte serios meciul de Cupă.
Este o competiție care pentru mine, cel puțin, este extrem de importantă și îmi doresc foarte mult să avansăm, să ne calificăm pentru turul următor. După care să ne concentrăm și pe următoarea etapă. E adevărat că lumea așteaptă de la noi. Și noi ne dorim să fim cât se poate de sus, dar avem un drum lung până când să ajungem la consistența necesară ca să emitem pretenții pentru partea superioară a clasamentului”, a spus László Balint.
După acest joc, CFR Cluj se află pe locul 3 al clasamentului, cu 21 de puncte. De partea cealaltă, UTA este pe 5, cu 17 puncte. Dan Petrescu nu a putut conta pe 7 jucători.