Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Jucătorii FCSB, criticați pentru reacțiile de după eșecul cu Farul: „Olaru, e treaba ta să vorbești despre arbitraj?”. Video exclusiv

Jucătorii FCSB-ului au fost criticați după declarațiile pe care le-au oferit la finalul partidei pierdute cu Farul, scor 3-2.
31.01.2023 | 00:06
Jucatorii FCSB criticati pentru reactiile de dupa esecul cu Farul Olaru e treaba ta sa vorbesti despre arbitraj Video exclusiv
Jucătorii FCSB, criticați pentru reacțiile de după eșecul cu Farul. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Horia Ivanovici, Adrian Ilie, Robert Niță și Florin Gardoș nu i-au menajat deloc pe jucătorii vicecampioanei României la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Jucătorii FCSB, criticați pentru reacțiile de după eșecul cu Farul

Jucătorii FCSB-ului au fost criticați la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI pentru reacțiile vehemente pe care le-au avut la finalul meciului cu Farul, Andrei Cordea și Darius Olaru fiind cei mai vocali fotbaliști din lotul „roș-albaștrilor”.

ADVERTISEMENT

„Ce nu mi-a plăcut iar la băieții de la FCSB, am rămas șocat că l-am văzut pe Cordea la 10 minute după meci, care ne spunea, așa pornit, că am văzut în vestiar reluările cu VAR, că sunt vânați și căpitanul Olaru a avut același discurs.

Adică, oameni buni, se întâmplă ceva acolo? Cineva îi instigă pe jucători”, a spus Horia Ivanovici.

ADVERTISEMENT

Adi Ilie a intervenit și este de părere că doar în România se întâmplă ca fotbaliștii să vadă imediat după meciuri fazele și să le comenteze la flash-interviuri:

„Te întrerup! Asta nu se întâmplă niciodată când pleci în afara țării. Niciodată nu te cheamă antrenorul după meci să vorbească ceva cu tine. Du-te, nene, frumos acasă, analizează singur ce ai făcut în teren, că nu ai făcut doar lucruri bune”.

ADVERTISEMENT

„Eu am rămas mască, dar bine, le-am văzut pe toate la viața mea, nu mă mai miră nimic. Dar tu, Cordea, să ieși și să ne spui că ai văzut VAR-ul, că ai văzut reluările, că ești vânat. Olaru a spus că de ce au avut arbitru clujean când ei se luptă cu CFR-ul.

Cum adică ți-a pus cineva ție la vestiar faze cu VAR-ul ca să te incite și mai mult și pur și simplu să te dai în stambă la televizor. Olaru, e treaba ta cine e arbitru?”, a continuat contrariat Horia Ivanovici.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

„N-ai puțină minte să-ți dai seama că ești ridicol vorbind despre arbitraje?”

Florin Gardoș a recunoscut că și el se uita la fazele controversate la finalul meciurilor, însă a spus că niciodată nu a cerut socoteală arbitrilor la finalul confruntărilor:

„Acum e simplu, intri tu pe telefon și vezi fazele. Și eu făceam asta, mă uitam la faze. Pe fondul de supărare la final, li s-a părut ceva la reluări și au ieșit să spună așa ceva. Nici nu a fost ceva grav de analizat în meci”.

„Doamne, dar zici că terminaseră cursurile la CCA toți fotbaliștii de la FCSB, de zici că ieșise Vassaras de la cursuri după vreo două ore și oamenii aveau dreptate.

Înțeleg frustrarea, dar tu ca fotbalist n-ai puțină minte să-ți dai seama, chiar dacă ești înțepat, că ești ridicol să vorbești despre arbitraj”, a continuat Horia Ivanovici.

„Uite ce picioare are Alibec, zici că e luptător, nu degeaba îl dă la o parte pa adversar. Jucătorul profită de momentele astea și spune că dacă era arbitrat corect câștiga.

Că dacă nu le anula golul se făcea 3-1 și se schimba jocul. Și atunci, permițându-le să vorbească după meciuri de prestația arbitrilor, care de multe ori nu sunt fericite”, a fost și reacția lui Robert Niță.

ADVERTISEMENT