Dinamo București se întoarce cu un punct din deplasarea de la Poli Iași, partidă în care Selmani a deschis scorul în minutul doi, însă ieșenii au ripostat și au întors scorul până la pauză.
Dinamoviștii au remizat la Iași, însă au pierdut trei jucători extrem de importanți, anume Politic, Abdallah și Neagu. Următorul meci al „câinilor roșii” va fi în deplasare, cu Rapid București.
Raul Opruț a vorbit la finalul partidei cu Poli Iași, internaționalul român fiind de părere că e o remiză este echitabilă și totodată e conștient că oricare echipă putea da „lovitura” pe final.
„A fost un meci greu, un meci frumos. Din păcate nu am reușit să obținem cele trei puncte, așa cum ne-am propus la început. Am avut și trei jucători accidentați și ne pare rău pentru ei. Ne așteaptă o deplasare grea, trebuie să analizăm ce am făcut bine în acest meci, dar și ce am făcut prost, pentru că au fost și lucruri proaste. Trebuie să mergem mai departe și să facem ce am făcut în repriza a doua.
Ne-a spus să fim mai agresivi, sa câștigăm duelurile, pentru că în prima repriză am pierdut foarte multe dueluri și s-a văzut asta. Am egalat în a doua repriză, am egalat, eram foarte aproape să conducem prin bara lui Bordușanu.
Puteam să câștigăm la Iași, am început cu 1-0. Puteam să și pierdem, ăsta e adevărul, că au avut și ei câteva situații, nu ocazii. Trebuie să luăm acest punct ca atare și să mergem mai departe, pentru că ne așteaptă un derby în Giulești.
Avem un început bun de sezon, se putea și mai mult pentru că la CFR am pierdut două puncte pe final de meci, chiar am avut 2-0. La Sepsi puteam să câștigăm în a doua repriză. Un început destul de bun, puteam chiar să avem două puncte mai mult.
Nu trebuie să ne gândim că facem 5-6 meciuri bune și suntem acolo sus, dar nici că avem două meciuri mai slabe și suntem acolo jos. Trebuie să fie un proces la nivelul întregului club”, a declarat Raul Opruț la DigiSport.
Cătălin Cîrjan a început excelent sezonul la Dinamo, fotbalistul crescut de Arsenal reușind să marcheze deja de două ori. Tânărul jucător a evoluat în stagiunea trecută la Rapid București, rivala dinamoviștilor din etapa viitoare, meci despre care Cîrjan nu-l consideră unul „special”.
„Am făcut o partidă bună. Am avut niște momente grele după 1-0, nu știu ce s-a întâmplat cu noi. Am lăsat adversarul să ne domine, dar apoi am revenit și puteam câștiga jocul. Am venit să câștigăm, nu cu gândul la egal, dar ăsta e fotbalul. Nu facem înmormântare că am făcut un egal la Iași.
Cu Rapid este un meci ca oricare altul, mergem acolo să câștigăm cele trei puncte și să ne bucurăm de fotbal”, a declarat Cătălin Cîrjan la finalul partidei.