Oțelul Galați a câștigat în campionatul intern după aproape 3 luni de zile. Gălățenii au învins-o în deplasare pe Farul Constanța, golul victoriei fiind înscris chiar în ultimul minut al întâlnirii. Deși Gheorghe Hagi a vrut să îi fure punctele lui Dorinel Munteanu, „Neamțul” a fost triumfător în cele din urmă.
Alexandru Pop a vorbit la finalul partidei câștigate de Oțelul Galați împotriva Farului Constanța. Atacantul gălățenilor a fost întrebat dacă a fost apăsat de perioada prin care a trecut, iar acesta a recunoscut că au fost grele ultimele luni, mai ales pentru că echipa sa nu a reușit să câștige.
„Când faci pressing 90 de minute, mai vin și momente din acestea de repaus. Am putut forța pe final, în ultimele minute, și ne-a ieșit bine până la urmă.
(n.r A pus Dorinel Munteanu presiune pe voi?) Atitudinea lui mister e aceeași, întotdeauna, indiferent că noi câștigăm, indiferent că noi pierdem. El întotdeauna vrea mai mult de la noi, în fiecare zi, în fiecare antrenament.
Vă dați seama că nu a fost ușor. După un început foarte bun de campionat, am avut acea serie lungă de rezultate proaste care ne apăsa. Am fost sus, dar dintr-o dată am căzut.
Nu pune presiune meciul cu FCSB. La fotbal, îți pui presiunea singur dacă e nevoie. Fără ea nu poți să progresezi. Această victorie ne dă încredere pentru partidele viitoare și sperăm să o ținem tot așa”, a spus Alexandru Pop, conform DigiSport.
Andrei Rus a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Oțelului Galați de pe teren în duelul cu Farul Constanța. Fundașul lateral consideră că rezultatul este unul meritat.
„E foarte greu, după atâta timp, fără să câștigăm. Am câștigat categoric astăzi! Am muncit mai mult decât ei. Rezultatul a fost de partea noastră. Aruncările mele de la margine nu sunt antrenate (n.r. râde).
Am fost aproape și în prima repriză să marcăm. Mă bucur că s-a marcat golul după ce am aruncat eu de la margine.
E un drum lung până la play-off. Muncim și sper să fie cât mai bine. A fost o perioadă destul de grea. Ne-am motivat unul pe celălalt și am așteptat cu toții victoria”, a declarat Andrei Rus.