Sport

Jucătorii Rapidului, acuze dure după 0-0 cu U Cluj: „Un teren jenant. Nu-mi vine să cred că există un astfel de gazon în prima ligă!”

Rapid s-a încurcat în meciul cu Universitatea Cluj, iar jucătorii au fost extrem de nemulțumiți de calitatea gazonului, care s-a prezentat în condiții precare.
27.01.2023 | 22:47
Jucatorii Rapidului acuze dure dupa 00 cu U Cluj Un teren jenant Numi vine sa cred ca exista un astfel de gazon in prima liga
Rapid e pe locul 3 în SuperLiga cu 42 de puncte. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Rapid s-a confruntat cu un teren extrem prost în meciul de la Cluj cu Universitatea, iar „giuleștenii” nu au reușit să plece cu cele trei puncte. 

Jucătorii Rapidului acuză starea gazonului de pe Cluj Arena: „Un teren jalnic”

Ștefan Pănoiu, mijlocașul Rapidului consideră că „alb-vișiniii” au fost extrem de dezavantajați de calitatea terenului:„Au avut și ei câteva situații. Noi am avut 2-3 ocazii destul de bune, pe un teren jalnic. Cred că e destul de corect rezultatul”.

ADVERTISEMENT

Puștiul s-a amuzat de un moment comic în care a fost implicat un fost jucător al FCSB: „N-ați avăzut în prima repriză când a șutat Ianis Stoica era pe lângă poartă și s-a oprit în baltă la trei metri. Asta e situația. Noi am încercat să ne facem treaba. 

A fost vorba de terenul foarte greu, nu puteam să ne facem un joc de pase. Ei sunt obișnuiți cu acest teren și e un punct câștigat”, a mai spus jucătorul Rapidului.

ADVERTISEMENT

Marko Duganzic îi desființează pe cei de la U Cluj: „Nu-mi vine să cred că în prima ligă din România sunt astfel de terenuri”

Golgheterul Rapidului e de părere că nicio echipă nu putea să câștige în condițiile în care s-a desfășurat partida: „0-0 cred că era cel mai așteptat rezultat pe un astfel de teren. Nu-mi să cred că în prima ligă din România sunt astfel de terenuri”.

Atacantul se bucură că Rapid va disputa următoarele meciuri în Giulești: „Astea sunt condițiile și cred că un punct e bun pentru că nu am pierdut. Vom juca acasă două meciuri. Spunea-i că am fost izolat. Așa a fost meciul ăsta”.

ADVERTISEMENT

Dugandzic s-a plâns că în anumite zone terenul era impracticabil: „A fost cam mult noroi, aveam până la genunchi. Ne-am apărat ca o echipă și nu poate fi fiecare meci bun pentru mine. Nu am putut să atacăm foarte mult pentru că a fost un meci de luptă. Mergem mai departe”.

În concluzie, punctul îi duce pe Rapid din nou pe podium, iar croatul rămâne optimist: „Cred că putem fi mulțumiți pentru că suntem și mai aproape acum de play-off. Nu am primit niciun gol și suntem neînvinși. Cred că e bine”, a mai spus atacantul la Digi Sport.

ADVERTISEMENT