Rapid a întrerupt seria negativă din campionat și a învins-o pe Gloria Buzău cu 2-0 în meciul disputat în Giulești în cadrul etapei 20. Gabonezul Aaron Boupendza a fost eroul gazdelor, cu o „dublă”.
Atacantul african a marcat primul gol în minutul 5, cu un șut din centrul careului, după care a dublat avantajul echipei sale dintr-o lovitură de la 11 metri obținută tot de el. Spre finalul primei reprize, Boupendza a marcat din nou, însă golul a fost anulat pentru o poziție de offside.
„Nu a fost un meci ușor, fiecare echipă își dorește să ne învingă și să ia trei puncte, campionatul acesta nu este ușor, trebuie să luptăm în fiecare meci ca și cum ar fi o finală. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci, am vrut să luăm trei puncte, am făcut un meci bun, am lucrat împreună și toată lumea este fericită.
Există presiune, vrem să ne calificăm în play-off, acesta este obiectivul clubului, toată lumea muncește din greu pentru asta, atât staff-ul, cât și jucătorii, știm că nu este ușor. Ce am făcut în seara asta nu este suficient, cred că putem să jucăm și mai bine și vom munci din nou pentru următorul meci.
Cred că dacă vom juca cu aceeași energie pe care am avut-o în această seară, putem să fim într-o situație mai bună. Trebuie să luăm fiecare meci în parte. Cred că e posibil să obținem două victorii în următoarele meciuri, ne concentrăm mai întâi pe meciul de Cupă și apoi vom vedea ce se întâmplă” a declarat Boupendza la finalul partidei.
Revenit în primul 11 al Rapidului, Rareș Pop a oferit pasa decisivă la prima reușită a lui Boupendza și a avut un șut periculos din unghi în partea secundă, respins de portarul Greab până la Emmers, care a tras în bară.
La finalul partidei, internaționalul U21 a vorbit despre obiectivele giuleștenilor în acest final de an: „Campionatul este strâns. Toate echipele pot urca multe poziții în urma unor meciuri bune, pentru noi important e să ajungem acolo unde ne-am propus, și anume în play-off. M-am simțit foarte bine, ne-am înțeles foarte bine împreună, ca echipă, și într-adevăr, ei au lăsat destule spații pe care noi a trebuit să le exploatăm și în urma acestor spații, cred că am reușit să și marcăm.
Nu doar pentru mine, pentru orice jucător e important să aibă minute și să nu piardă ritmul.
Nu este vorba de niciun calcul, noi ne dorim și trebuie să câștigăm ambele meciuri, am uitat de acest meci, gata, a trecut, ne concentrăm pe cel de joi cu CFR, după care urmează derby-ul cu Dinamo, pe care trebuie să îl câștigăm. Nu știu dacă este un target setat de către conducere să terminăm cu maximum de puncte grupa din Cupa României, dar este obiectivul vestiarului, ne dorim și trebuie să câștigăm ambele meciuri, să încheiem anul pozitiv.
Nu contează numărul de suporteri, clar așteptăm să fie în număr cât mai mare, noi trebuie să ne facem treaba și dacă tot au venit, măcar să-i răsplătim cu un joc bun și cu o victorie”
Claudiu Petrila a tras și el concluziile după victoria cu Gloria Buzău: „Ne-am apropiat la un punct de Sepsi, mai avem două meciuri foarte grele, pe care trebuie să le câștigăm și să terminăm anul în play-off. Mereu după ce pierzi sunt câteva zile foarte grele, dar în sport trebuie să îți revii repede, pentru că vine următorul meci și trebuie să câștigi. Sincer, cred că ne așteptam la un meci mai greu, dar am făcut un meci foarte bun azi, am ținut de minge, am pasat, ne-am creat ocazii, am marcat și repede și ne-am făcut singuri viața mai ușoară.
Trebuie să ne adaptăm repede la ce își dorește antrenorul, pentru că nu este timp, am schimbat azi în 4-3-3, ne-a mers bine, vom vedea ce va fi la meciul următor.
Ne așteptăm la un meci greu cu CFR Cluj, și ei vor să se califice mai departe, noi vrem să terminăm pe primul loc grupa, ca să jucăm acasă următorul meci. Cu siguranță ne va aștepta un meci foarte greu, dar cred că vom face față.
Sperăm că îi vom face fericiți pe fani în acest final de an, să avem și noi un Crăciun fericit și mai liniștit”
Kosovarul Albion Rrahmani a fost prezent astăzi pe stadion pentru a-și urmări foștii colegi: „A venit și în vestiar să ne salute, un gest frumos din partea lui că a venit aici să ne vadă, ne bucurăm și noi să-l vedem și îi urăm tot binele din lume acolo” a afirmat Petrila.